Linkuri accesibilitate

în 2011, schimburile comerciale dintre Moldova şi UE au fost de 3,35 miliarde de dolari (Adevărul)


Se consideră în mod eronat că Igor Dodon ar avea un spate tare la Moscova (Jurnal de Chişinău).

„Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană, valabil şi în raioanele de est”, titrează cotidianul „Adevărul”. Ziariştii îl citează pe negociatorul-şef din partea delegaţiei Comisiei Europene, Luc Devigne, care spune că Acordul de comerţ liber urmează să fie realizat pe întreg teritoriul ţării, inclusiv în regiunea transnistreană, ceea ce va implica pentru agenţii economici de acolo atât drepturi, cât şi obligaţii. „Ei (agenţii economici şi autorităţile din regiunea separatistă) vor trebui să respecte un minimum de standarde pentru a beneficia de facilităţi în comerţul cu UE“, a explicat Octavian Calmâc. Ziariştii de la „Adevărul” precizează că în 2011, schimburile comerciale dintre Moldova şi UE au fost de 3,35 miliarde de dolari.

Petru Bogatu scrie în paginile „Jurnal de Chişinău” că stereotipul precum că „actorii politici ar fi nişte ordinare marionete manevrate în culise de păpuşari oculţi”, nu face decât să simplifice lucrurile într-atât încât să le prezinte apoi ca într-o oglindă strâmbă care nu are nimic în comun cu adevărata stare de lucruri. În opinia editorialistului „cea mai mare greşeală se comite însă în privinţa lui Igor Dodon. Se consideră în mod eronat că el ar avea un spate tare la Moscova. Că proiectul său politic ar fi eminamente rusesc”. Petru Bogatu precizează că face aceste precizări „nu pentru a îndemna lumea să se culce pe lauri, ci doar pentru a arăta că dracul nu-i atât de negru şi atotputernic cum pare. Se poate lupta cu el cu succes.”

„Manualele şcolare la „Istoria Românilor” mustesc în declaraţii xenofobe, provoacă incitarea la vrajbă interetnică şi dezbinare naţională” – de această părere sunt doi cetăţeni moldoveni, Dmitrii Şevceko şi Igor Koşelev, care au decis să dea în judecată autorii manualului”, notează ziarul „Moldavskie Vedomosti”. Ziariştii observă că reacţiile istoricilor la aceste acuzaţii nu au întârziat. Directorul Institutului de Istorie din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Cojocaru a calificat iniţiativa lui Koşelev şi Şevcenko drept o încercare de a provoca o „isterie în societate”.

Constantin Tănase se referă în „Timpul” la declaraţia liderului Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, precum că „propaganda unionistă trece iarăşi pragul şcolilor”, cu referire la decizia Ministerului Educaţiei de a numi cursul de istorie predat în şcolile din R. Moldova „Istoria Românilor şi Universală”. Editorialistul scrie că nu îl mai miră „permanentele obsesii antiromâneşti ale lui Dodon care-şi merită pe deplin numele de micul Stalin de la Sadova”. Pe Constantin Tănase îl miră însă lipsa de reacţii din partea partidelor politice din Alianţă, vizate de Dodon şi crede că acesta a avut o şansă să devină un politician de stânga serios şi stimat, dar a ratat-o.” Constantin Tănase îşi închieie editorialul cu îndemnul „Drum bun în nicăieri, tovarăşe Igor!”
XS
SM
MD
LG