Linkuri accesibilitate

Un interviu cu ambasadorul american Robert Bradtke, co-preşedinte al Grupului de la Minsk al OSCE.


Pe 24 martie, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa marchează 20 de ani de diplomaţie grea şi de multe ori frustrantă, menită să rezolve unul din conflictele îngheţate din fostul spaţiu sovietic: Nagorno-Karabah.

Între 1988 şi 1994, Armenia ţi Azerbaidjanul s-au războit pentru controlul asupra acestei regiuni, care deşi era sub jurisdicţie azeră, era populată în cea mai mare parte de armeni. În 1991, Nagorno-Karabah şi-a declarat unilateral independenţa, în 1994 Armenia şi Azerbaidjanul au încheiat un acord de încetare a focului.

În cadrul OSCE s-a creat aşa numitul Grup de la Minsk, condus de Statele Unite , Rusia şi Franţa care a încercat, cu mai mult sau mai puţin succes, să medieze un dialog între cele două părţi. Corespondentul Europei Libere la Washington, Richard Solash a stat de vorbă cu ambasadorul american Robert Bradtke, unul din cei trei lideri ai Grupului de la Minsk. Ileana Giurchescu rezumă interviul:


În 20 de ani de diplomaţie, a vrut să afle Europa Liberă, care au fost cele mai importante succese ale Grupului de la Minsk?

În opinia ambasadorului Badtke, se poate vorbi de trei mari succese: a reuşit să menţină pacea, să detensioneze situaţia, mai ales că în toţi aceşti ani au avut loc multe încălcări ale acordului de încetare a focului, unele grave.

În al doilea rând, Grupul de la Minsk a reuşit să fie un canal eficient de comunicare între Erevan şi Baku, iar în al treilea rând a reuşit să negocieze aşa numitele Principii de Bază pentru o soluţie durabilă: returnarea teritoriilor din jurul regiunii Nagorno-Karabah administraţiei azere; dreptul refugiaţilor de a se întoarce la casele lor; un statut interimar pentru Nagorno-Karabah cu garanţii de securitate şi promisiunea de a negocia statutul final al regiunii.

Şi care au fost lecţiile acestor 20 de ani de negocieri, a mai întrebat corespondentul Europei Libere?

Poate cea mai importantă lecţie, crede ambasadorul Bradtke, este că implicarea comunităţii internaţionale este centrală. Mai mult, la fel de importantă este cooperarea dintre ţările care conduc grupul, faptul că reuşesc să vorbească pe o voce.

Dar în final, continuă ambasadorul Bradtke, pacea se face între părţile aflate în conflict, de ele depinde rezolvarea crizei. Co-preşedinţii pot face propuneri, pot sugera soluţii dar părţile direct implicate sunt cele care trebuie să ia deciziile grele.

Deşi sunt 20 de ani de când se negociază fără succese majore, ambasadorul Bradtke nu crede că o schimbare a formatului negocierilor ar schimba lucrurile.

În ianuarie, la Soci, a avut loc o întrevedere între preşedinţii Armeniei şi Azerbaidjanului, la care s-a vorbit despre necesitatea ca OSCE să poate verifica acuzaţiile de violare a acordului de pace, aduce de ambele părţi. Tot atunci s-a vorbit din nou despre importanţa relaţiilor interumane, ca măsură de întărire a încrederii reciproce.

Ambasadorul Bradtke este convins că dialogul este important între armeni şi azeri mai ales că există deja o generaţie care a crescut în izolaţie etnică. Nu au avut experienţa unei convieţuiri de zi cu zi care le-ar fi putut da mai multă înţelegere pentru problemele şi perspectiva celorlalţi.
XS
SM
MD
LG