Linkuri accesibilitate

„satisfacţia că eşti unul dintre cei care au corupt rata mortalităţii...”

Am mai spus-o cu diferite ocazii: în poezie se înaintează ca-n rugby, dând pase înapoi, ceea ce face ca, la un moment dat, creatori de diferite vârste, aparţinând unor generaţii literare distincte, să se alinieze din mers într-un arc ofensiv bine întins, în vederea înscrierii unui eseu. Oricare i-ar fi prefixul (80-istă, 90-istă sau 2000-istă), poezia română contemporană mi se pare un astfel de pachet de înaintare, bine pus la punct, cei care imprimă o dinamică aparte jocului fiind tinerii intraţi în teren în ultimul deceniu, câţiva dintre ei buni marcatori dar şi – nota bene! – excelenţi paseuri (să fie o simplă întâmplare că poeţi de anvergura Angelei Marinescu sau Norei Iuga sunt văzuţi, de regulă, în compania „douămiiştilor”?!). Aura MARU (n. 1990, în Chişinău; actualmente studentă la European College of Liberal Arts din Berlin) „joacă” de cel puţin doi ani în echipa reprezentativă, publicând poezie, eseu, cronică literară, traduceri în reviste importante (Vatra, Contrafort, Poesis Internaţional ş.a.); şi nici n-am băgat de seamă când a trecut, firesc, de la „juniori” la „lotul naţional”. La cei 22 de ani abia împliniţi, Aura Maru este un poet în toată puterea cuvântului.


* * * * * * *

Aura MARU

pariu

satisfacţia că eşti unul dintre cei care au corupt rata mortalităţii
în 92, 93, 94, 95 şi aşa mai departe
şi că acum
pentru că toate acestea nu fuseseră prevăzute
poţi să spui şi să faci
orice
mai puţin să dispari
mai puţin să-ţi găseşti loc
mai puţin să nu-ţi schimbi pulsul cu ritmul adicţiilor
mai puţin să poţi ieşi dintr-o dragoste care te încleştează
(într-o zi vei fi ca femeia aceea care de teamă
să nu-i iasă pe gură numele lui se ferea să tuşească)
mai puţin să fugi din această piele care te conţine
şi te obligă la autoconservare

am auzit despre doctori care îşi trimit mesaje
prin forma cusăturilor pe care le fac pe burta unui pacient
ca şi cum acesta ar fi o sacoşă cu organe
şi am văzut camioane pline cu schelete aduse în saci
sau coroniţe de dinţi culese din pământ acolo unde acidul
spălase cu totul corpurile rânduri şi rânduri
e atât de greu să dispară ceva înţelegi cimitirele
sunt cele mai stabile forme de societate

ziua în care se întâmplă să plec pentru totdeauna îi văd pe toţi legaţi
ca în jocul împărate împărate dă-ne un soldat ─
unde nu înţelegi niciodată dacă unindu-se corpurile
ţin alt corp să nu cadă sau îl opresc să zboare
(şi chiar dacă înţelegi) se face zid din oameni
de trecut prin el cu autocarul chişinău bucureşti
de trecut prin el cu avionul bucureşti berlin
cu piele de oţel
cu aripi metalice
ca un mare pariu tăiat cu totul pe care în fiecare zi
mă pregătesc să-l pierd şi pe care în fiecare zi îl iau de la capăt
pun pariu că un om se poate spânzura cu propriul braţ
chiar dacă celălalt
ar începe să fluture cu disperare
apoi strâng mâna dreaptă cu mâna stângă
şi tai cu capul
XS
SM
MD
LG