Linkuri accesibilitate

Ar putea România deveni o ţară neguvernabilă?


Binecunoscuta volubilitate a lui Traian Băsescu s-a manifestat generos în ultimele zece zile, preşedintele ţării acordînd lungi interviuri mai multor posturi de televiziune. Nu se poate spune însă că avea de comunicat lucruri care să fi stat sub regimul urgenţei. A primat, de altfel, nota confesivă. Dl Băsescu a recunoscut, spre exemplu, că popularitatea sa a fost grav afectată în iunie 2010, atunci cînd a trebuit să anunţe că salariile bugetarilor vor fi reduse cu 25%. Iar reîntregirea salariilor, preconizată pentru vara aceasta, nu va fi suficientă pentru a şterge trauma de acum doi ani.

A mai spus la un moment dat Traian Băsescu ceva care s-a dovedit a fi un lung prilej de vorbe şi de ipoteze: anume faptul că în februarie, cînd guvernul Boc a demisionat, i-ar fi propus liderului social-democrat Victor Ponta să fie prim-ministru iar acesta a refuzat. Dl Ponta a contestat această versiune a faptelor iar colegul său de alianţă Crin Antonescu a mers mai departe afirmînd că oferta pentru postul de premier fusese făcută în bătaie de joc. Oricum am întoarce-o, secvenţa respectivă rămîne învăluită în mister: s-a vorbit serios, s-a vorbit în doi peri, a fost o capcană întinsă opoziţiei – nenumărate speculaţii sînt posibile.

Mai important e altceva: Victor Ponta a ţinut să sublinieze că nu va accepta niciodată postul de premier atîta vreme cît Traian Băsescu va fi preşedinte. Bizară afirmaţie, a replicat preşedintele, ce se va întîmpla atunci după ce opoziţia va cîştiga alegerile din noiembrie, pentru că mandatul meu expiră abia peste doi ani? Or, alianţa din opoziţie şi-a fixat drept obiectiv clar demiterea preşedintelui. Dialogul dintre putere şi opoziţie pare, în momentul de faţă, imposibil. Nimeni nu dă vreun semn că ar vrea să facă pasul înapoi, că ar vrea să găsească un discurs comun. Mai sînt cîteva luni pînă în noiembrie dar ar trebui să ne gîndim de pe acum că România ar putea deveni, atunci, o ţară neguvernabilă.
XS
SM
MD
LG