Linkuri accesibilitate

Interviu cu deputatul PD Oleg Ţulea.


Europa Liberă: Dle Ţulea, prin proiectul de lege depus la Parlament propuneţi interzicerea publicităţii produselor farmaceutice, a medicamentelor şi a oricăror articole cu destinaţie medicală. Înţeleg că doriţi astfel să găsiţi un leac pentru o realitate proastă…Prin ce justificaţi iniţiativa Dvs. legislativă?

Oleg Ţulea:
Haideţi să pornim de la ideea că medicamentele totuşi sunt un produs specific care ţine de sănătatea noastră. Fiecare şi-ar dori ca medicamentele procurate să fie cele mai bune şi cele mai conforme necesităţilor şi fiziologiei fiecărei persoane în parte. Pe de altă parte trebuie să mai amintim că şi până acum regulile care erau prezente în legislaţia în vigoare nu erau tocmai permisive. Totodată trebuie să amintim că aceste reguli nu prea sunt respectate, iar practica cotidiană demonstrează că cetăţenii noştri de obicei evită să meargă la medic, sau evită cel puţin sfaturile unui farmacist când procură medicamente şi de cele mai deseori procură medicamentele care sunt mai cunoscute de el datorită publicităţii, care deseori este foarte agresivă şi foarte excesivă, iar acest lucru este în detrimentul unei societăţi sănătoase. Sigur că este şi pe fundalul că în Republica Moldova totuşi cultura grijii faţă de sănătate este încă una joasă. Toate datele statistice pe care le avem arată că consumul de medicamente la noi în ţară creşte an de an. Oamenii procură medicamente şi intenţia noastră este ca acest proces să fie unul cât mai conştient. Niciodată nu suntem siguri că medicamentele cărora li se face publicitate sunt cele mai bune.

Europa Liberă: Trebuie să înţelegem că publicitatea produselor farmaceutice a făcut până acum mai mult rău, decât bine, de vreme ce propuneţi interzicerea ei prin lege sau, mă rog, restricţionarea ei drastică? Ce-a fost prost, ce-a dăunat până acum, devreme ce doriţi o interdicţie? Aţi pomenit de statistici, dar cum altfel aţi mai constatat această stare de lucruri?

Oleg Ţulea:
Vă spun sincer că am discutat cu foarte mulţi specialişti în domeniu, cu foarte mulţi medici, cu foarte mulţi farmacişti, care în principiu au salutat această iniţiativă, pentru că cu toţii înţeleg că autotratamentul adeseori este nociv, autotratamentul adeseori poate aduce la complicaţii grave de sănătate, iar acest lucru sigur că poate să fie evitat atunci când remediul pentru o boală anumită este prescris de către un medic specialist, care pe de o parte cunoaşte foarte bine toate tendinţele actuale, care sunt cele mai recomandate preparate pentru a lecui o boală, simptomele unei boli, la fel are şi responsabilitatea pentru acest tratament pe care îl prescrie unui pacient.

Europa Liberă: Dle Ţulea, de cele mai multe ori interdicţiile - şi istoria are inspiraţia de a o arăta mereu - nu sunt un leac. De ce, de exemplu, o realitate cu probleme sau cu medicamente nejustificate n-ar fi reglementată mai strict, pur şi simplu?

Oleg Ţulea:
Am spus din start că totuşi medicamentele sunt un produs specific. Nu cumpărăm cruasant cu gem sau cruasant cu ciocolată. Noi totuşi procurăm medicamentul care trebuie să fie conform necesităţilor fiecărei persoane în parte, iar un medicament prescris unei persoane ar putea să fie nociv pentru altă persoană. Şi acest lucru ar trebui să-l decidă medicul care îl consultă pe pacient. Vreau să vă spun pe de altă parte că această tendinţă de a interzice total publicitatea la medicamente este vizibilă în mai multe ţări. Şi o să vedem că acest lucru se va întâmpla în mai multe ţări unde noi deja atestăm intenţia forţelor politice de a promova astfel de proiecte de legi, pentru că practică arată de fapt că această publicitate a medicamentelor nu-şi are rolul de a contribui la dezvoltarea unei societăţi mai sănătoase, ci doar rolul de a vinde un produs farmaceutic în defavoarea unui alt produs.

Europa Liberă: Dle Ţulea, dar de publicitate deseori se ocupă chiar medicii. Ştim că uneori medicamentul pe care ţi-l recomandă medicul este de câteva ori mai scump, dar fără a exista siguranţa că acel medicament ar fi mai bun ca altul. Se întâmplă şi lucruri din astea. Cum să le evităm?

Oleg Ţulea:
Cunoaştem foarte bine şi acest fenomen, care nu este unul tocmai pozitiv. Ar fi o idee pentru altă iniţiativă legislativă, pentru că sunt de acord cu dv. că astfel de practici la fel ar trebui să fie curmate. Ştim foarte bine practica când medicii îţi recomandă anumite preparate farmaceutice care pot fi procurate în anumite farmacii, având un anumit procent din vânzarea acestor medicamente. Nu este o practică normală şi ar fi subiectul unei iniţiative separate. În aceasta ne concentrăm pe publicitatea la televizor. Şi repet, după ce am monitorizat cu colegii mei toată publicitatea la medicamente pe care o atestăm chiar şi în iarna aceasta, când avem multe maladii, multe viroze, toată această publicitate nici pe departe nu respectă regulile existente acum. De obicei vedem publicitate care produce o impresie exagerată că după administrarea acestui medicament din start eşti sănătos şi tot aşa mai departe.

Europa Liberă: Pe de altă parte, există, dacă nu am greşit cumva, Legea medicamentelor din 1997 şi aş putea chiar cita de acolo: „Publicitatea medicamentelor este chemată să contribuie la asigurarea pieţei farmaceutice cu produse medicamentoase de calitate, eficiente şi inofensive”, ca să ne limităm doar la acest citat. De ce nu au fost operante aceste prevederi ale legii şi de ce credeţi că amendamentele pe care le propuneţi dv. ar putea fi eficiente pentru a curma automedicaţia, recomandările exagerate?

Oleg Ţulea:
Păi, anumite reguli există acum, care după părerea mea nu s-au respectat, iar soluţia noastră, chiar dacă este una mai drastică şi prevede interzicerea totală a publicităţii medicamentelor, eu cred că va fi una mult mai eficientă. Şi indirect va stimula persoanele să meargă mai des la medic, ceea ce este un lucru normal şi în toate ţările civilizate se întâmplă, pentru a-l consulta în vederea tratării unei boli sau alteia.

Europa Liberă: Dar amendamentele dv. şi a domnului Diacov se referă doar la o anumită categorie de medicamente, cele ce necesită o prescripţie medicală, sau este vizat întreg spectrul de preparate, inclusiv suplimentele alimentare?

Oleg Ţulea:
Inclusiv suplimentele alimentare. Pentru că am auzit şi câteva ştiri foarte interesante în aceste zile - oameni afirmând că după administrarea unor suplimente alimentare au reacţii adverse, iar ulterior este foarte greu chiar să găsească cine a fost cel care le-a vândut aceste suplimente şi în general cum au nimerit ele pe piaţă. Este un domeniu foarte specific şi eu cred că cu sănătatea noastră, cu sănătatea copiilor noştri, cu sănătatea societăţii noastre în general nu trebuie să ne jucăm şi trebuie să avem un comportament foarte responsabil.

Europa Liberă: Unii prieteni ai mei mai necăjiţi, când au auzit despre această iniţiativă, s-au gândit inclusiv la faptul că nu-l vor mai putea vedea pe faimosul fotbalist Pele, de exemplu, care făcea publicitate la Viagra. Şi acest preparat ar putea încăpea în lista celor interzise sub aspectul publicităţii?

Oleg Ţulea:
Oricare medicament sau produs farmaceutic care este vizat în lege vă cădea sub incidenţa acestui proiect, dacă va fi adoptat.


Europa Liberă: Proiectul Dvs. de lege prevede, de asemenea, interdicţia asupra apariţiei în clipurile publicitare a actorilor în rolurile de medic sau profesor pentru tratamente medicale…De ce-o fi periculos în această postură bietul actor? …

Oleg Ţulea:
Publicitatea are totuşi acest rol să-l facă pe cumpărător să aleagă în final un produs în detrimentul altui produs. De aceea apariţia unui medic nu este întâmplătoare în această publicitate – la sigur consumatorului de publicitate i se sugerează că un specialist în domeniu ar recomanda anume acest produs şi nu altul. Ceea ce mi se pare iarăşi incorect. Pentru că pentru fiecare categorie de medicamente există diferiţi producători, există diferită calitate a acestui medicament, iar pentru fiecare cumpărător eu mi-aş dori să procure cel mai bun medicament şi la cel mai bun preţ. Asta ar fi ideea. Iar apariţia unui medic este justificată de ei anume prin faptul că i se sugerează consumatorului de publicitate că anume acest medicament, căruia i se face publicitate, este cel mai bun pentru a trata o boală sau alta.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG