Linkuri accesibilitate

Mizele Fondului Rutier


Drumurile banilor pentru drumuri.

În interviul său, acordat deunăzi Europei Libere, ministrul transporturilor, Anatol Şalaru, ne vorbeşte, pe un ton optimist, despre succesele instituţiei pe care o conduce. Am aflat, de pildă, că acum trei ani 85% din drumuri erau într-o stare rea sau foarte rea, pe cînd astăzi 50% sînt bune sau satisfăcătoare. E un progres vizibil, nu?

Însă ştirea cea mai îmbucurătoare, care, mărturisesc, m-a frapat iniţial, e aceea că „în 2013, în Republica Moldova nu va exista noţiunea de drum foarte rău”. Am dedus, prin urmare, că noţiunea de drum foarte rău nu va exista pentru că nu vor mai fi drumuri foarte rele. Dispariţia şoselelor catastrofale sau foarte rele peste un an e, fără doar şi poate, o performanţă în condiţiile Moldovei. Deşi, dacă am înţeles eu bine, vor mai rămîne drumurile rele şi asta mă tulbură un pic.

Iar entuziasmul iniţial mi s-a preschimbat într-un optimism temperat după ce dl ministru a precizat că se referea doar la drumurile administrate de Minister. Prin urmare, mai există şi drumuri care nu sînt în gestiunea Ministerului transporturilor. Cîte o fi ele oare şi care e starea lor? Asta nu ştim şi nu ne rămîne decît să sperăm că şi ele se îmbunătăţesc pe an ce trece.

Am mai aflat, citind interesantul interviu acordat de dl Şalaru Europei Libere, că Fondul Rutier s-a mărit la cererea instituţiilor financiare străine. Menirea Fondului fiind întreţinerea drumurilor, nu poţi obţine bani pentru construcţia din temelie, dacă nu ai bani pentru întreţinere.

Acum doi ani, am fost de-a dreptul uluit cînd am aflat că cea mai mare parte a banilor acumulaţi în Fondul Rutier erau folosiţi nu pentru reparaţia şoselelor, ci pentru soluţionarea problemelor din alte domenii ale economiei. Fondul Rutier ajuta alte sectoare ale economiei în timp ce drumurile erau dezolante.

Ei bine, am dedus din interviul ministrului că acum cea mai mare parte a Fondului Rutier e folosită precum se cuvine, pentru facerea şoselelor, şi asta mi se pare, de fapt, cea mai mare performanţă din ultima vreme.

Dacă aş mai fi sigur că celelalte domenii au renunţat benevol la sprijinul Fondului Rutier, dacă aş fi convins că ele sînt într-atît de bine administrate şi asigurate, încît nu mai au nevoie de contribuţia Fondului Rutier, aş fi de-a dreptul fericit. Atunci aş trăi în Eldorado. Dar convingerea asta nu o am deocamdată.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:31 0:00
Link direct
XS
SM
MD
LG