Linkuri accesibilitate

Ministrul de externe Iurie Leancă începe o vizită de două zile la Washington


Şeful diplomației moldovene a răspuns întrebărilor Europei Libere.


Iurie Leancă: „Este o vizită de două zile plină de întrevederi, întrevederi bineînţeles cu doamna Hillary Clinton, secretar de stat, dar şi cu alţi demnitari sus-puşi de la Departamentul de Stat, dar şi întrevederi cu congresmeni importanţi de pe Capitoliu. Voi avea, la fel ocazia să vorbesc la una din instituţiile prestigioase care se ocupă de analiza politicii externe şi evoluţiile pe plan internaţional, Atlantic Council. Voi avea ocazia să mă văd şi cu reprezentanţii comunităţii de afaceri din SUA care au un anumit ineres pentru economia din Republica Moldova. Şi bineînţeles că mă voi vedea neapărat cu compatrioţii noştri, cei care locuiesc şi lucrează în Washington.”

Europa Liberă: Domnule Leancă, ce au însemnat aceşti 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Chişinău şi Washington, pentru destinul Moldovei?

Iurie Leancă:
„Aveţi dreptate, recent am marcat cei 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii, un eveniment care la timpul său a marcat profund mersul afirmării statalităţii Republicii Moldova pe plan internaţional. În aceşti 20 de ani am reuşit să edificăm un parteneriat stabil, unul pe care aş putea să-l numesc şi privilegiat cu o conlucrare pe diverse segmente şi paliere, cum ar fi dialogu politic, pe probleme de securitate, dar am beneficiat de un sprijin puternic din partea SUA în abordarea problemelor şi provocărilor cu care se confruntă Republica Moldova, fie problema separatismului, fie probleme economice şi financiare, SUA fiind cel mai mare donator financiar pentru Republica Moldova. Dar bineînţeles că nu ne putem permite să ne oprim la această fază fiindcă dincolo de reuşite, de realizări mai avem şi un potenţial enorm de mare de valorificat în domeniul relaţiilor comerciale. Nu am reuşit prea multe din păcate până acum în atragerea investiţiilor şi investitorilor americani, astfel încît acum, după alegerea preşedintelui Republicii Moldova, ceea ce înseamnă o stabilitate de cel puţin doi ani şi jumătate, urmează să ne axăm pe aceste probleme cheie. Totodată, bineînţeles, concentrându-ne atenţia pe atragerea sprijinului american in probleme de ordin politic.”

Europa Liberă: Domnule Leancă, aţi vorbit despre parteneriatul strategic moldo-american, o întrebare firească, de ce Statele Unite ale Americii ar fi aît de interesate în promovarea reformelor în Republica Moldova şi mai ales pentru opţiunea europeană a Moldovei?

Iurie Leancă:
„Statele Unite ale Americii au promovat aceste principii wilsoniene de afirmare a valorilor democratice pe diverse meridiane ale planetei noastre, din simplu motiv, că democraţie înseamnă de fapt şi stabilitate, înseamnă previzibilitate, înseamnă securitate. Ori cu cît mai multe ţări vor îmbrăţişa aceste principii cu atît mai sigură şi mai previzibilă va deveni planeta noastră şi diverse continente, astfel încît SUA sunt gata să sprijine promovarea acestor principii şi realizarea lor în activitatea de zi cu zi şi aceste principii înseamnă nu doar libertăţi, dar înseamnă şi beneficii de ordin economic şi social pentru cetăţenii ţărilor respective, astfel încît este în interesul SUA, dar în primul rînd în interesul ţărilor cum ar fi Republica Moldova beneficiind de acest sprijin important să promoveze aceste principii. Iar europinizarea Republicii Moldova şi mişcarea de integrare europeană, în acest sens, înseamnă nimic altceva decît modernizarea şi îmbăţişarea acestor valori, acestor principii în baza cărora funcţionează instituţiile politice mature în ţări cum ar fi SUA sau membre ale Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Pe parcursul acestor două decenii de la Washington tot s-a auzit că Statele Unite ale Americii sprijină eforturile de integritate teritorială pe care le depun autorităţile de la Chişinău. Iată că şi după 20 de ani Republica Moldova rămîne a fi un stat scindat - partea dreaptă şi partea stîngă a Nistrului. Statele Unite ale Americii au statut de observator în cadrul formatului de negocieri 5+2, se vorbea că ar fi bine Americii să-i revină statutul de mediator. Contaţi pe sprijinul Americii, pentru a putea fi găsita o soluţie de durată?

Iurie Leancă:
„V-aţi referit la acest format 5+2, Statele Unite şi UE întradevăr au acest statut de observatori, dar din observaţiile mele acest statut de fapt nu împiedică, atît Uniunea Europeană, cît şi Statele Unite ale Americii să joace un rol extrem de important în reanimarea procesului, care din păcate la un moment dat îşi sistase activitatea, iar în lipsa unui cerc de dialog viabil este imposibil să realizezi şi progres, deci iată că aceşti parteneri deopotrivă cu ceilalţi actori implicaţi în acest format, ei în primul rînd au putut să ne ajute, la momentul în care şi noi am fost gata să reanimăm formatul respectiv. Şi bineînţeles că rolul Washington-ului este unul extrem de important, Statele Unite rămânînd a fi puterea mondială numărul unu în termeni politici, economici, comerciali astfel încît de felul în care Washington-ul înţelege să fie interesat într-o problemă sau alta depinde în mare parte şi capacitatea de a mişca înainte şi a găsi soluţii pentru problema transnistreană.”

Europa Liberă: Aţi vorbit despre atragerea investiţiilor străine, despre nevoia unei cooperări economice bune dintre Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii, dar totuşi întîrzie aceste investiţii de peste ocean aici în Moldova sau sunt prea puţine. De ce?

Iurie Leancă:
„Există mai multe motive şi de ordin instituţional şi de ordin al percepţiilor cu care ne confruntăm încă şi nu în zadar Guvernul Republicii Moldova a declarat fără echivoc că crearea unui mediu favorabil pentru atragerea investiţiilor străine directe în economia Republicii Moldova este un obiectiv prioritar. Iar adevărul, într-un fel axiomatic este că dacă nu vom reuşi să atragem aceste investiţii şi să creăm locuri de muncă, să creăm un potenţial de produse cu valoare adăugată, niciodată nu vom deveni o ţară funcţională în care cetăţeanul să se regăsească. Asa dar, urmează să ne axăm, în perioada imediat următoare, pe crearea acestui mediu favorabil, atît la nivel instituţional, cît şi prin reforme. Crearea unei justiţii funcţionale ca investitorul să ştie că în cazul în care are o problemă să beneficieze de un tratament conform legii, dar nu conform anumitor interese meschine, să ştim să creăm eventual şi un regim fiscal mai favorabil, deşi momentan cei care vin să investească beneficiază deja de mai multe avantaje. Şi, bineînţeles, că trebuie să avem un mesaj mult mai activ şi mai dinamic pe exterior. E nevoie de anumite resurse financiare pentru a crea o imagine în acest sens mult mai atractivă, dar cred că vom reuşi să ne mobilizăm în acest sens şi să atragem aceste investiţii de care avem foarte mult nevoie.”


Europa Liberă: Acum doi ani, cînd l-aţi însoţit pe premierul Vlad Filat în vizita sa la Washington, aţi avut o întrevedere cu organizaţiile evreieşti şi aţi vizitat Muzeul memorial al Holocaustului în capitala americană, atunci aţi semnat din numele Arhivei de Stat al Republicii Moldova şi memorandumul de cooperare cu acest Muzeu, în scopul de a cunoaşte mai mult despre acea perioadă tragică. Aţi spus că Republica Moldova nu ar avea ce ascunde, de aceea se doreşte o studiere mai amănunţită a arhivelor ce există în ţară. Am înţeles că acum aţi putea să transmiteţi careva documente, aşa este?

Iurie Leancă:
„Avem o conlucrare foarte bună cu Muzeul la care v-aţi referit, cercetătorii din cadrul acestui Muzeu în baza unui acord de cooperare, lucrează activ în arhivele din Republica Moldova, iar cu ocazia acestei vizite le voi pune la dispoziţie colegilor de la Muzeu un set de documente care aduc mai multă lumină asupra tragediei poporului evreiesc, celor care au locuit în perioada respectivă pe teritoriul Republicii Moldova.”

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:12 0:00
Link direct
XS
SM
MD
LG