Linkuri accesibilitate

După ce am trăit două decenii de tranziţie moldovenească, nu mai pot plînge de bucurie, oricîţi politicieni şi cinovnici noi ar apărea pe culmile puterii.


Aşadar, vineri, alegerea şefului statului, în ceasul al doisprezecelea, le-a provocat multor concetăţeni de-ai noştri lacrimi de bucurie. Unii au venit la Palatul Republicii şi au dat frîu liber entuziasmului debordant, au scandat fericiţi numele noului preşedinte. Mass-media ne-a arătat oameni care ziceau, plîngînd, că li se umple sufletul de bucurie, oameni care vedeau alegerea preşedintelui ca pe o sărbătoare oferită neamului de Dumnezeu, oameni care erau siguri că de acum încolo ţara va porni pe calea înfloririi. Pe reţelele de socializare mai mulţi tineri se felicitau şi-şi exprimau mîndria de a avea un preşedinte. Există, fireşte, şi atitudinea ostilă a simpatizanţilor Partidului Comunist, dar acum mă interesează doar lacrimile bucuriei.

Evenimentul, deşi important, ar fi trebuit întîmpinat cu mai mult calm, în mod normal. Cum însă povestea dizgraţioasă a nealegerii preşedintelui părea deja eternă, evenimentul de vineri a fost egalat cu o izbăvire, cu o fericire imensă pogorîtă peste capetele simplilor muritori. S-a exagerat şi s-a patetizat din plin.

S-a plîns de bucurie prematur, zic eu, pentru că dl Timofti, deşi vine să ocupe o funcţie-cheie, nu a avut încă timp să ne arate cum e ca preşedinte. Şi dacă nu se descurcă pe măsura aşteptărilor?

E foarte bine că ţara are un preşedinte, după o perioadă plină de incertitudini, numai că cei care cunosc bine anii sterpi ai tranziţiei ar fi normal să fie mai rezervaţi, mai calmi şi chiar mai circumspecţi. Incertitudinile nu sînt spulberate odată cu alegerea preşedintelui. Ţara e năpădită de probleme grave, cum sînt corupţia şi sărăcia, şi nici un preşedinte, oricît de bun şi corect ar fi, nu va putea face mare lucru fără efortul susţinut al întregii societăţi. Şi dacă efortul ăsta al societăţii a lăsat de dorit timp de 20 de ani, pe vremea cînd erau preşedinţi aleşi de popor, e limpede că nici ziua de vineri nu va produce miracole. Da, alegerea preşedintelui ar putea să fie o temelie pentru un viitor succes al ţării. Dar ar putea să însemne şi aceeaşi nesfîrşită bîjbîială. Să constatăm că actorii care au provocat criza politică atîta vreme nu au dispărut nicăieri după ce şi-au ales preşedintele. Ei rămîn tot în parlament şi rămîne de văzut dacă sînt capabili de realizarea unor reforme profunde.

Să fiu înţeles corect. Nu sînt un sceptic incurabil. Dar după ce am trăit două decenii de tranziţie moldovenească, nu mai pot plînge de bucurie, oricîţi politicieni şi cinovnici noi ar apărea pe culmile puterii.

XS
SM
MD
LG