Linkuri accesibilitate

Politicianul Sergiu Mocanu îl acuză pe candidatul AIE la preşedinţie Nicolae Timofti de implicare în scheme de corupţie


Politicianul Sergiu Mocanu, un critic vocal al alianței de guvernare pe care o acuză de corupție, a lansat astăzi acuzații similare la adresa lui magistratului Nicolae Timofti, candidatul desemnat de alianță la funcția de șef al statului.

La o conferință de presă, Mocanu a declarat că, în cazul alegerii lui Timofti la 16 martie, se va legaliza „concubinajul de 20 de ani al clasei politice de la Chișinău cu sistemul judecătoresc”.

Acuzat el însuși de adversari de implicare în afaceri suspecte, Mocanu care conduce o mișcare politică împotriva mafiei a declarat că Timofti ar fi supervizat atacurile raider de anul trecut împotriva unor bănci. Candidatul prezidențial al Alianței pentru Integrare Europeană nu a răspuns acestor acuzații.
XS
SM
MD
LG