Linkuri accesibilitate

21 de interviuri, partea „grea” constituind-o cele cu câteva „capete teoretice” ale generaţiei 80.


După ce şi-a dat doctoratul, cu prof. Nicolae Manolescu, în Poezia generaţiei 80, Mihail Vakulovski face din demersul său ştiinţific un parcurs biobibliografic, odată cu publicarea primelor două, din cele trei preconizate, volume ale Portret-ului de grup cu generaţia 80, primul (Poezia) în 2010, şi cel de-al doilea (Interviuri) în 2011, la Tracus Arte. Altfel spus, după ce a demonstrat – cu cărţile pe masă – că ştie totul despre fenomenul în cauză, cercetătorul nostru a hotărât să afle ceva în plus direct de la sursă, întreţinându-se epistolar sau prin viu grai cu unele figuri marcante ale mişcării: Florin Iaru, Traian T. Coşovei, Mircea Cărtărescu, Gheorghe Iova, Gheorghe Crăciun, Alexandru Muşina ş.a., fără a-l uita pe mentorul Cenaclului de Luni, Nicolae Manolescu. (Înduioşător şi interviul imaginar cu Cristian Popescu, mort în 1995 – dar asta-i doza necesară de „ficţiune” într-o lucrare doctă ce ţine de istoria literaturii...)

Din cele 21 de interviuri, câteva (Romului Bucur, Florin Iaru, Traian T. Coşovei, Mircea Cărtărescu, Daniel Pişcu) reconstituie mai cu seamă atmosfera Cenaclului de Luni, de-ar fi să-l citez pe I. B. Lefter: „conta mai mult să fii apreciat în cenaclu decât în «lumea literară» pe care implicit sau explicit o contestam. Aveam cu toţii un soi de impetuozitate fericită, o nonşalanţă triumfătoare, ceva greu de descris…”

Dar partea „grea” a volumului o constituie interviurile cu cele câteva „capete teoretice” ale generaţiei 80: Gheorghe Crăciun, Alexandru Muşina, Bogdan Ghiu, acelaşi I. B. Lefter, şi bineînţeles Gheorghe Iova. Iată cum judecă acesta din urmă: „Omul e partea rea a cetăţeanului. Adică cetăţeanul este elementul de gestiune, intrând în magazia unui corpus social care este scriptural, prin constituţie, prin legi, nu ştiu ce… Dar rămâne o parte care nu poate fi scrisă, e la limita nescrisului – şi aia e treaba scriitorului adevărat”. (Bucuros aş cita şi din ceilalţi autori pomeniţi mai sus, doar că aceştia trebuie citiţi cap-coadă, în special Gheorghe Crăciun.)

Pe post de „concluzie” însă, transcriu un mic fragment din interviul cu Bogdan Ghiu: „Într-adevăr, scrisul e o placă. Tocmai de aceea am avut obsesia suprafeţei. (…) E o suprafaţă, orice suprafaţă e dublă, e o linie de graniţă între tumultul, între starea aceea fuzională amestecată care este trăirea. Când trăieşti nu poţi să scrii, când scrii nu poţi să trăieşti. Trăieşti scrisul, adică îl scrii şi nu ştii dacă trăirea scrisului mai este trăire”.
12 martie ’12
XS
SM
MD
LG