Linkuri accesibilitate

Visul premianților: să se afirme cândva peste hotare, pentru că acasă nu au condiții prielnice de cercetare


Sala unde se acordă premiile Nobel la Stockholm.
Sala unde se acordă premiile Nobel la Stockholm.

O nouă ediție a Olimpiadei de Fizică s-a încheiat vineri la Chișinău cu premierea a 158 de elevi.

Premianții din clasele 7 - 12 au primit deocamdată diplome, dar unii au șanse să câștige și premii bănești, dacă sunt mai întâi selectați pentru a participa, iar apoi obțin rezultate bune la olimpiada internațională de la vară în Estonia. Câțiva premianți i-au spus Allei Ceapai că pasiunea lor pentru fizică se explică parțial prin speranța de a se afirma cândva peste hotare, pentru că nu au acasă cele mai prielnice condiții pentru cercetare.

Mihaela Curmei elevă în clasa 11 la liceul Orizont de la Durleşti s-a învrednicit de o diplomă de gradul întîi la Olimpiada Republicană de Fizică. Mihaela crede că are talent şi doar muncind mult ajungi să obţii succes:

„Este un domeniu foarte prestigios, poate nu la noi în Moldova pentru că foarte puţini dintre aceşti olimpici rămîn să lucreze şi să înveţe la noi în ţară. Adică exodul de intelect la noi este foarte puternic, probabil că este vina întregului sistem.”

Europa Liberă: Să înţelegem că studiind fizica, viitor în Moldova nu prea ai?

Mihaela Curmei
Mihaela Curmei
„Din păcate nu, deoarece nu ai unde să creşti la noi în ţară. Fizica la noi se învaţă doar la USM şi la Universitatea Tehnică. Însă putem să ne uităm în jur şi să vedem ce posibilităţi tehnice de a evolua aici sunt şi nu sunt deloc. Toţi oamenii vor să se manifesteze în ceea ce fac, dar din păcate la noi nu ai această ocazie. De aceea mulţi pleacă doar din acest motiv. Ar vrea poate să rămînă deoarece îşi doresc ca Moldova să devină o ţară mai puternică şi mai tehnico-dezvoltată, însă e foarte greu să-şi dai seama ce şi de unde să începi, pentru că sistemul e bolnav de la rădăcină.”

Un alt premiant la Olimpiada Republicană de Fizică este Denis Cheian, elev în clasa a 12-a la Liceul Orizont. El spune că anume cunoştinţele obţinute aici în Moldova îl vor ajuta să-şi continue studiile la o facultate europeană: „Mă gîndesc să aplic la facultăţi de fizică şi inginerie. Mă motivează succesul posibil pe care pot să-l am şi mai multă experienţă şi autoafirmare.”

Europa Liberă: La noi în Moldova fizica se învaţă bine? Ştim că peste hotare mai mult se pune accent pe practică, la noi invers, pe teorie.

Denis Cheian
Denis Cheian
„Eu aş spune că sunt amîndouă părţi importante şi teoria şi experimentul şi cred că fizica în ultimii ani a înregistrat un succes foarte înalt în Republica Moldova se observă progrese, mai multe concursuri, mai multe medalii, deci cred că progresează şi asta e foarte bine.”

Europa Liberă: Se vorbeşte că astăzi în Moldova, în vogă ar fi profesiile de jurist, doctor, economist, specialităţi bine plătite, pe tine ce te motivează să-ţi testezi cunoştinţele în fizică şi să dedici mult timp studiind fizica?

„Fizica m-a atras fiindcă am început să am rezultate bune la ea şi apoi, începînd să o studiez mai bine am observat că ea de fapt este destul de interesantă, de fapt ştiind fizica poţi să te descurci în multe alte domenii, de exemplu preşedintele Băncii Mondiale a terminat facultatea de fizică”, a spus premianta locului întîi la Olimpiada de fizică, Nicoleta Colibaba elevă în clasa 9 la liceul „Gh. Asachi.”

„Fizica este baza şi la medicină şi la drept şi oricum progresul este datorită fizicii, datorită matematicii”, a fost opinia unei alte premiante Olga Caraiman din Municipiul Bălţi.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:03 0:00
Link direct
Previous Next

XS
SM
MD
LG