Linkuri accesibilitate

Comisarul european pentru finanțe Olie Rehn a apelat la creditorii privaţi să reducă în jumătate datoria Greciei


Comisarul european pentru finanțe, Olie Rehn a apelat la creditorii privaţi ai Greciei să accepte o reducere substanţială a valorii obligaţiunilor de stat elene pe care le deţin. Acordul ar trebui să fie semnat astăzi şi prevede o reducere cu peste 50 la sută a valorii acestor obligaţiuni. Rehn a avertizat că este cea mai bună soluţie, altfel Grecia ar putea intra în incapacitate de plată. Iar în absenţa unui acord cu creditorii privaţi, Grecia nu va primi nici al doilea ajutor financiar internaţional, în valoare de 130 de miliarde de euro.
XS
SM
MD
LG