Linkuri accesibilitate

…dacă victimele ar avea destul curaj să facă publice incidentele.


Şase din zece femei în Republica Moldova suferă de pe urma violenţei domestice, constata un recent studiu realizat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Experţii organizaţiei „La Strada” susţin că pe parcursul a doi ani, de cînd au lansat „telefonul de încredere” pentru victimele violenţei, au recepţionat peste 3 mii de apeluri, cu mult peste aşteptările lor. Detalii are Diana Răileanu:

Specialiştii centrului „La strada” cred că numărul victimelor violenţei în familie ar putea fi mai mic dacă acestea ar avea destul curaj să facă publice incidentele. Daniela Nichitin, vicepreşedina organizaţiei spune că majoritatea persoanelor care cer ajutor la „telefonul încrederii” sunt femei cu vîrsta cuprinsă între 27 şi 40 de ani, dispuse în cele mai dese cazuri să ierte violenţa partenerului pentru binele familiei:

Daniela Nichitin: „Deoarece copii încă sunt mici, femeia de multe ori se gândeşte cum ar putea să amelioreze lucrurile din perspectiva schimbării proprii, adică ce ar trebui ea să schimbe în comportament, poate că ar fi cazul să ierte comportamentul violent al partenerului de viaţă, în speranţa că odată cu creşterea vârstei copiilor lucrurile se vor schimba.”

Europa Liberă: Din experienţa Dvs. în astfel de cazuri lucrurile se schimbă?

Daniela Nichitin: „De cele mai multe ori dacă nu avem intervenţii din exteriorul familiei, ele nu se schimbă, deoarece comportamentul agresiv are ca şi scop dominaţia, puterea şi controlul.”

Atunci cînd aud vorbindu-se despre violenţa domestică, cel mai des oamenii îşi închipuie violenţa fizică, susţine Daniela Nichitin. Ceea ce, crede ea, este greşit, pentru că violenţa se manifestă diferit:

Daniela Nichitin: „Un control exagerat din partea unui partener, acest control poate fi în sensul controlului financiar, mediului de comunicare, adică cine sunt prietenii, cu ce se ocupă, tendinţa de a izola victima de familia extinsă, de prietenii săi şi de a o face mai mult dependentă de casă şi de familie, gelozia exagerată care, de fapt, tot vorbeşte despre un control al tuturor acţiunilor pe care această persoană le întreprinde.”

Experţii centrului „La strada” mai constată că, deseori, funcţionarii în loc să apere drepturile victimelor violenţei în familie, din neştiinţă sau lipsă de interes, acţionează împotriva lor. Din nou, Daniela Nichitin:

Daniela Nichitin: „Pe de o parte, se observă încă în rîndul poliţiştilor o lacună în ceea ce priveşte cunoştinţele lor, ei nu prea cunosc ce înseamnă implementarea în practică a ordonanţei de protecţie şi nu întotdeauna poliţistul este o autoritate în comunitatea respectivă, fie că este tânăr, fie că nu are încă o experienţă profesională. Din acest considerent agresorii îşi permit şi faţă de poliţişti uneori un comportament violent, ceea ce nu ar trebui să se întâmple în situaţia dată.”

Pentru a diminua numărul victimelor violenţei domestice, specialiştii centrului „La Strada” sugerează autorităţilor să deschidă mai multe centre specializate care ar oferi asistenţă psihologică agresorilor, pentru ca aceştia revenind în familie să nu reia comportamentul agresiv.
XS
SM
MD
LG