Prinși cum suntem în interminabile discuții, declarații, supărări și enervări care însoțesc ca o aură toxică subiectul alegerii președintelui și exasperează o țară întreagă, ignorăm elemente de context internațional, care conferă semnificații speciale vieții politice prea de tot provinciale din Republica Moldova. Există mai multe oportunități venite din Vest, care așteaptă să fie valorificate dacă sistemul politic și instituțional moldovean se va așeza, prin eliberarea unui mandat de patru ani pentru actuala guvernare. Și există pericole dinspre Est, ce s-ar putea acutiza în cazul în care instabilitatea politică de la Chișinău va conduce la sporirea tensiunilor sociale și la alegeri parlamentare anticipate.
Începem cu ultima. Revenirea lui Putin la Kremlin reînvie spectrul unor presiuni politice și economice la adresa Republicii Moldova, relansează scenarii de scoatere a Chișinăului de pe orbita Europei, în schimbul unei pretinse reintegrări cu Transnistria. Ca din întâmplare, în siajul alegerilor prezidențiale din Rusia, faimosul Wikileaks a publicat informații sustrase de hackerii Anonymus din serverul agenției americane Stratfor de analiză geopolitică. Aflăm din aceste depeșe „incendiare” că la o întâlnire din iunie 2011, de la Geneva, cancelarul Merkel și premierul Putin ar fi convenit asupra reintegrăii regiunii separatiste prin acordarea transnistrenilor a unei cote de reprezentare de până la 15% în Legislativul de la Chișinău. Fapt ce ar favoriza instalarea unei guvernări pro-rusești și, automat, renunțarea la obiectivul de integrare europeană.
Speculațiile agenției Stratfor au stârnit vechi angoase în mass-media de la Chișinău. S-a vorbit despre o nouă cârdășie ruso-germană, comparabilă cu pactul sovieto-nazist din 1939. Există un background istoric, pe care nu-l putem obtura, care ne influențează atunci când vorbim de decizii străine, luate peste capul nostru. Pe de altă parte, analogiile istorice ne pot împinge într-o direcție greșită, denaturând realitatea. Nu „conspirațiile” marilor puteri ar trebui să ne preocupe, ci abilitatea Moldovei de a-și susține interesele, capacitatea ei de a forja un consens național. Avem nevoie de o guvernare capabilă să-i solidarizeze pe cetățeni, nu să-i dezbine. Nimeni nu ne va impune o schemă de federalizare sau vreo uniune cu Rusia și Belarus, dacă poporul va fi împotrivă, dacă va exista o viziune clară a ceea ce își dorește Republica Moldova.
Mai departe. Doar o guvernare solidă, cu mandat deplin, va reuși să obțină independența economică a țării și o diversificare a resurselor de energie. Premisele asigurării unei asemenea „imunități” de durată au fost puse în valoare cu ocazia primei ședințe comune a guvernelor Republicii Moldova și României din 3 martie, de la Iași. Documentele semnate de cei doi premieri, mă refer la Planul de Acțiuni pentru aplicarea parteneriatului strategic între București și Chișinău pe linia integrării europene și cele 8 acorduri interministeriale, vizând proiecte de energie, infrastructură și mediu, ne arată câtă nevoie avem de continuitate democratică, în așa fel ca realizarea acestor proiecte vitale pentru supraviețuirea Republicii Moldova ca stat democratic și european să nu fie zădărnicită de o eventuală restaurație comunistă.
Ne-am săturat de intrigi politicianiste și de orgolii scăpate din frâu. Alegerea președintelui este prima condiție pentru asigurarea continuității democratice în Moldova. Partidele din Alianță au fost votate nu pentru că întruchipează „binele politic”, ci pentru că sunt privite ca un rău mai mic în raport cu comuniștii. Sănătos ar fi ca politicienii noștri să aibă ambiția să demonstreze că merită mai mult decât acest umil calificativ.
