Linkuri accesibilitate

La Librăria din Cartier, Alla Ceapai a stat de vorbă cu jurnalista Olga Bulat.


Olga Bulat: „Nu ştiu dacă aş putea numi o carte de suflet, una singură. În trecut fiind filolog am citit destule cărţi, unele fiind nevoită să le citesc, fiindcă astfel ni se cerea, astfel era programa, altele le citeam fiindcă îmi plăceau, unele le-am recitit. Dar, probabil, care şi-au găsit un locuşor în sufletul meu aş numi „Numele trandafirului” de Umberto Eco şi, probabil, aş numi „Maestru şi Margareta” de Mihail Bulgakov.

Evident că Dostoievski este pentru mine pe un loc aparte. Nu ştiu dacă aş putea numi o singură carte a lui Dostoievski, dar „Idiotul”, „Fraţii Karamazov”, „Umiliţi şi obidiţi”, „Crimă şi pedeapsă”, evident că este o literatura aparte, nu în zadar discipolii ai acestui scriitor sunt practic în lumea întreagă.”

Europa Liberă: Ai spus că opera lui Dostoievski ocupă un loc aparte pentru tine. Ce lecţii ai învăţat de la acest scriitor?

Olga Bulat:
„Pentru orice faptă vine răsplata, asta dacă ar fi să ne referim la „Crimă şi pedeapsă”, răsplată fizică, răsplată morală, răsplata de după moarte va fi, cu siguranţă. Dostoievski nu ştiu dacă a fost un credicios pînă în tălpi, dar era credincios şi asta reiese din literatura pe care a scris-o, din cărţile lui. Totuşi, religia, credinţa fiind pusă pe o poliţă mult mai înaltă decît toate celelalte. Totuşi, prin credinţă prin bunătate vom fi capabili să surpăm răul, să surpăm diavolescul din lume.

Aceeaşi tentă religioasă o vedem şi la Umberto Eco, unde iarăşi credinţa şi binele învinge. Ceea ce îmi place foarte mult în „Numele trandafirului” este o simbioză de genuri, unde este şi religie şi dragoste şi misticism, şi o tentă de detectiv. Îmi plac foarte mult detectivele, niciodată nu citesc sfîrşitul detectivelor, niciodată nu încep cu sfîrşitul. Încerc să merg pas cu pas împreună cu autorul, împreună cu eroii, încercînd eu însumi să descoper cine este criminal. Uneori mai descoperi, uneori mai puţin.

Dacă ar fi să vorbeste despre o carte – un detectiv curat, probabil că aş numi „Tainele părintelui Brown” de Chesterton, carte pe care am citit-o cred că de două sau de trei ori, în care eroul central este un părinte care descoperă crimele, un părinte care la prima înfăţişare pare o persoană nesemnificativă, pe care nimeni nu îl ia în serios, dar care, pînă la urmă, se dovedeşte a fi o persoană foarte serioasă, deşteaptă şi foarte credincioasă, iarăşi revenim la religie.”
XS
SM
MD
LG