Linkuri accesibilitate

Administrația Obama, Israelul și opțiunea militară anti-iraniană


Pe plan electoral, alegătorii evrei îi sprijină de obicei pe democrați și scepticismul față de pozitia lui Obama nu va schimba probabil aceasta situatie prea mult.


Presedintele Statelor Unite, Barack Obama a rostit ieri un discurs in fata participantilor la reuniunea anuala a Comitetului America Israel (AIPAC). Care este contextul acestui discurs? – Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Dinamica acestei prezente este una complexa. Cu un an in urma, sprijinitorii Israelului - Comitetul America-Israel fiind cel mai important instrument public al acestora in Statele Unite - au pus la indoiala angajamentul presedintelui Barack Obama fata de securitatea statului Israel. Atunci, principala disputa era centrata asupra chestiunii froentierelor unui stat palestinian, intr-o solutie negociata care ar duce la doua state. Acum insa, intr-un an electoral in America, testul nu mai este in Cisiordania ci in legatura cu pozitia fata de Iran, o tara ostila Israelului, despre care se crede ca se pregateste sa se inarmeze nuclear.

Obama a declarat in repetate rinduri ca optiunea militara este luata si ea in considerare, daca Teheranul face acest pas. Rivalii sai republicani, mai ales Rick Santorum si Newt Gingrich, il acuza pe presedinte de slabiciune in chestiunea iraniana si ca nu ar face suficient pentru apararea Israelului. Doar Ron Paul, un candidat care atrage un anumit segment electoral, dar care pe ansamblu nu are sanse, crede ca Israelul trebuie lasat sa-si vada de propria siguranta si ca America nu are motive sa intervina sau sa impuna sanctiuni suplimentare. El este de parere ca sanctiunile legate de chestiunea nucleara ofera sprijin public in Iran pentru regim.

Problema nu este doar daca America trebuie sau nu sa actioneze militar pentru a impiedica Teheranul sa obtina armament nuclear. O alta intrebare este legata de pozitia americana daca Israelul ar actiona unilateral, incercind sa distruga instalatiile nucleare iraniene. Analisti politici scot in evidenta ca administratia Obama descurajeaza o astfel de eventualitate, cerind Israelului sa lase sanctiunile sa isi faca efectul si temindu-se nu doar de consecintele geo-strategice regionale, dar si de impactul unui razboi asupra pretului titeiului si implicit redresarii economice.

Obama se va vedea la Washington cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, intre cei doi raporturile nefiind foarte bune. Diferenta anul acesta este ca, atunci cind vine vorba despre ce e de facut in legatura cu Iranul, chiar si intre cei mai activi sprijinitori ai Israelului exista diferente de opinie.

Pe plan electoral, alegatorii evrei ii sprijina de obicei pe democrati si scepticismul cu privire la pozitia lui Obama fata de Israel nu va schimba probabil aceasta situatie prea mult. In 2008, presedintele a obtinut 78 la suta din votul evreilor americani. In istoria recenta cel mai mare procent obtinut de un republican este de 39%-Ronald Reagan impotriva lui Jimmy Carter, un alt presedinte democrat privit cu scepticism de sprijinitorii Israelului.
XS
SM
MD
LG