Linkuri accesibilitate

Marian Lupu (PD) sprijină cererea liberalilor de a se organiza o întîlnire prealabilă la Chișinău cu Veronica Bacalu, propusă candidată la președinție


Speakerul democrat, Marian Lupu a spus că cererea partenerilor liberali de a se întâlni cu Veronica Bacalu înainte de a-i promite voturile pentru a deveni șefă a statului este „legitimă”. Lupu a declarat jurnaliștilor că la Consiliul Alianței pentru Integrarea Europeană se va decide diseară când și cum să fie invitată Bacalu să vină la Chișinău de la Washington, unde este angajată a Fondului Monetar Internațional.
Candidatura ei a fost selectată de PD și PLDM, are simpatia socialiștilor fără de care nu poate fi aleasă, dar liberalii spun că nu o pot vota fără a o cunoaște în prealabil. Liderul liberal, Mihai Ghimpu își suspectează partenerii de alianță că ar trișa când o propun pe Bacalu, care nu și-a confirmat public deocamdată hotărârea de a candida.
XS
SM
MD
LG