Linkuri accesibilitate


Adoptarea Legii Lustrației e o surpriză, aproape un șoc, chiar la 22 de ani de la înlocuirea regimului comunist, în România. De unde caracterul neașteptat al acestui act mult întîrziat? Răspunsul e de găsit în cuvîntul care definește, pînă la urmă, cel mai exact așa numita Revoluție anti-comunistă din România: înlocuire. Nu desfințare sau eliminare ci înlocuire.

Dictatura comunistă a fost înlocuită de un regim incomparabil mai bun dar nu complet străin și în nici un caz dezinteresat de regimul anterior. După 20 de ani studii, teorii și dezbateri, problema revoluțiilor care au pus capăt comunismului în Estul Europei poate fi redusă la cîteva realități simple: comuniștii nu au fost radiați din istorie, după modelul revoluțiilor radicale, ilustrat, în primul rînd, de bolșevism, ci îndepărtați de la conducere. În diverse modalități și cantități. În cazul României, schimbarea a fost, mai curînd, o succesiune. Violentă dar în familie și, prin asta, profund ipocrită.

Prima și cea mai durabilă consecință a acestui mecanism istoric, în care se ghicește o catastrofă internă totală, a fost protejarea foștilor demnitari comuniști. După executarea rituală a cuplului Ceaușescu - necesară pentru a mima fondarea unei noi ordini - aparatul de partid a fost, aproape fără excepție, protejat. Accesul la probele care ar fi permis inculparea pentru crimă a fost blocat. Dosarele Securității române au fost închise și, din cînd în cînd, folosite exclusiv pentru compromiterea adversarilor sau a aliaților rebeli. Justiția a ocolit sau n-a avut ce judeca.

Parlamentul a evitat sau tergiversat adoptarea legislației care ar fi permis excluderea foștilor demnitari din funcții publice. Protestele segmentului militant al societății au fost ignorate sau reprimate, sub pretextul dreptului la justiție democratică (amînată perpetuu de guverne întotdeauna legate de interesele fostului regim). Mai mult, partidele socialiste sau social-democrate, care au preluat o parte a personalului comunist, au știut, de la bun început, să preia și electoratul fix sau involuntrar al comuniștilor - acea masă adesea majoritară, care s-a identificat existențial cu formula asistențială a comunismului de stat. Asta a pus bazele politicii electorale etatiste și pro-socialiste, în interiorul noului decor democratic.

Se poate înțelege de aici cît de restrîns e, de fapt, spațiul de decizie democratică în state care au dat, altfel, impresia unei erupții prodemocratice zdrobitoare în 1989-1990. În aceste condiții, amînarea legii lustrației nu poate mira. Dimpotrivă, apariția ei tîrzie e o mare surpriză.

Parlamentul României a reușit să treacă legea, în absența socialiștilor și a aliaților lor liberali. Ambele grupuri sînt prea ocupate cu jocuri diversioniste care caută răsturnarea, înainte de alegeri, a guvernului de centru-dreapta. Aflați în grevă parlamentară, socialiștii și falșii lberali care îi sprijină au aflat că Legea Lustrației a trecut în absența lor. Prin urmare, din punct de vedere procedural, adoptarea legii e un accident norocos.

Din punct de vedere politic, legea e o victorie pentru reformismul anti-comunist lansat de Președintele Băsescu, odată cu prezentarea Raportului Comisiei Prezidențiale asupra regimului comunist, în 2006. E de notat că Raportul a fost primit cu o ploaie de insulte și violențe, într-o ședință de amintire funestă a parlamentului. Aplicarea recomandărilor Raportului a fost aproape complet blocată ulterior. La rîndul ei, Legea Lustrației nu va produce, probabil, efecte.

Scoaterea demnitarilor comuniști din funcții publice va fi ori imposibilă, dată fiind absența din viața publică a unor persoanje trecute de 70 de ani, fie blocată de justiție. În România regimului politic de succesiune comunistă, justiția e o stație defensivă de filtrare a consecințelor nedorite ale democrației. Și stația își va face treaba, ca deobicei, ferindu-și patronii politici de pericolul transformării decorului democratic în realitate.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG