Linkuri accesibilitate

La librăria din cartier Alla Ceapai a stat de vorbă cu studenta la jurnalism la Universitatea din Bălţi, Ana Tinica.


Ana Tinica: „Mie îmi place mai mult să citesc din domeniul literaturii de divertisment, adică romane îmi place foarte mult să citesc.”

Europa Liberă: Ultima carete de suflet pe care ai citit-o?

Ana Tinica:
„Probabil a fost romanul Ion de Liviu Rebreanu, deoarece sunt îmbinate şi patima despre pământ, ceea ce ţine de domeniul financiar, cât şi planul sentimental. Nu întotdeauna trebuie să pui accent mai mult pe partea financiară, fiindcă de multe ori poţi pierde.”

Europa Liberă: Sincer, tu citeşti pentru că este o pasiune a ta, sau pentru că uneori o impune programul şcolar sau universitar?

Ana Tinica:
„De la început a fost programul şcolar, însă acum, cînd am timp liber încerc să recitesc romanele care m-au impresionat şi care simt atracţia de a le reciti.”

Europa Liberă: Ce crezi că ar motiva un tânăr să citească?

Ana Tinica:
„Probabil în aşa mod îşi dezvoltă cel mai bine vocabularul şi propria conştiinţă, adică încearcă să privească lucrurile din alte unghiuri.”

Europa Liberă: Dacă să revenim la romanul Ion, te-ai regăsit în unele aspecte cu eroina acestui roman, cu Ana?

Ana Tinica:
„în unele momente da, pentru că orice persoană care este îndrăgostită este capabilă de cele mai mari jertfe, chiar şi să meargă împotriva familiei, dar faptul cum şi-a sfârșit ea istoria, s-a spânzurat, rămânând copilul ei singur, nu prea mi-a plăcut, încât m-am dezamăgit de acest personaj. Dar m-a făcut să înţeleg că niciodată nu trebuie să te opreşti la un anumit lucru, dacă ai găsit anumite obstacole trebuie să încerci să le depăşeşti, dar să nu finisezi tragic.”
XS
SM
MD
LG