Linkuri accesibilitate

Jurnalul unei săptămîni consemnat de Vitalie Tapeș.


Luni

Mi-am pregătit micul dejun şi m-am pomenit fără pâine în casă. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă Doamne! Întrucât mai am ceva timp până la serviciu, mă îmbrac mai cald şi plec la cea mai apropiată alimentară.

La intrare, deja în magazin, mai stau câteva doamne care aşteaptă pâine. Sunt de vârsta pensionării. Vin aici in fiecare dimineaţă odată cu deschiderea magazinului. Aşteaptă ore în şir, numai să prindă pâine la un preţ mai ieftin, care spre regret nu ajunge la toată lumea. Pâinea se numeşte „Chișinău” şi este la preţul de un leu şi cinzeci de bănuţi. Daca o procuri când e proaspătă e chiar şi foarte gustoasă. Doamnele sunt agitate şi vorbesc în limba rusă. Sunt născute pe pământul nostru, au ajuns până la această vârstă, dar aşa şi nu ne-au învăţat limba.

Mai mult din cauza noastră. Pentru că din gazdele acestui pământ într-o bună zi ne-am trezit oaspeţi. Iar ei, cei veniţi oaspeţi sau eliberatori, in aceeaşi zi s-au pomenit şi stăpânii noștri. Li s-au repartizat după război parcele de pământ pe moşia boierului Dicescu, şi-au construit case, au înfiinţat străzi, le-au dat şi nume acestor străzi… Ufimscaea, Tomscaea, Omscaea, Novosibirscaea, Crasnoearscaea, Eniseiscaea, etc. Denumiri ale oraşelor de prin Siberia. Iar noi, acolo la ei, în Siberia, ne-am ales cu mormintele strămoşilor noştri. Ei, aici cu case frumoase, noi acolo, cu morminte fără cruce.

Din meditaţiile mele mă trezeşte o vorbă a uneia dintre doamne „Кто бы мог подумать, что этот их Рошка, окажется таким нашем человеком?” Dacă vă amintiţi, din piesele clasicilor ruşi N. Gogol, A. Ostrovschi, A. Cehov, dar şi din proza lui F. Dostoievski, atunci când in tractir intra un om bogat şi vroia să fie deservit, el îşi chema sluga adresându-se cu fraza „Человек, ко мне!

Pe parcursul a cincizeci şi ceva de ani de ocupaţie sovietică tot poporul nostru s-a transformat într-un singur человек, care a stat cu plecăciune la cheremul lor, fiind răsplătit pentru slugărnicie în mod diferit. De la bănuţi mărunţi până la posturi mari, important era să devii şi să rămîi их человек.

Au trecut peste 20 de ani de când parcă suntem independenţi , dar vrem să rămânem cu înverşunare în continuare tot человечьий lor şi asta, bănuiesc, este cel mai mare blestem de la Dumnezeu pe capul nostru… Între timp soseşte camionul cu pâine şi în câteva minute rafturile cu pâine mai ieftină devin goale...

MARŢI

De dimineață, lecții la AMTAP (Academia de Muzică Teatru şi Arte Plastice), unde ţin prelegeri la regie teatru dramatic. După masă, repetiţie la USMF „Nicolae Testemiţanu”, unde mai mulţi ani in urmă, împreună cu rectorul interimar de atunci, regretatul Nicolae Testemiţanul, dar şi cu distinsul chirurg Vladimir Hotineanu am fondat Teatrul dramatic studenţesc „Grigore Vieru”.

În drum spre AMTAP mă opresc în centru unde am de rezolvat nişte probleme la Uniunea Teatrală. Este însă prea dimineaţă, nu găsesc pe nimeni şi o iau spre bulevardul Ştefan cel Mare pentru a urca în troleibuzul 4 şi a pleca la serviciu. În faţa primăriei un grup de tineri scandează lozinci „JOS ALIANŢA!” Mai aruncă şi cu bulgări de zăpadă într-un panou adus aici special cu 3 fotografii ale liderilor AIE iar cea de a 4 fiind a primarului Dorin Chirtoaca. Tinerii invită şi trecătorii la această acţiune flash-mob, antrenându-i pe toţi fără prea mare succes în jocul lor politic. Nu le prea reuşeşte asta, pentru că în cel mai bun caz trecătorii îi susţin doar moral. Cel mai mulţi, însă, îi huiduiesc. Mă gândesc la acești tineri. Procedeul de protest nu e unul nou, vechi e de când lumea. Vrei să ţi se facă mai ușor pe suflet, aduci acasă fotografia şefului tău si scuipi in ea toată ziua cît te ţin puterile.

Mă uit la feţele acestor tineri. Ochii lor exprimă doar ură. De unde o au la aşa o vîrstă? După îmbrăcămintea lor de la o poştă se vede ca nu sunt din familii social vulnerabile. Sunt născuți după ce statul nostru si-a proclamat independenta, au învățat şi o altă istorie decît noi, vorbesc în limba română. Este generația de astăzi, care va construi societatea de mâine. Privesc spre acești tineri care aruncă cu bulgări de zăpadă in fotografiile demnitarilor. Atunci când nimeresc cu bulgărul de zăpadă in țintă, sunt foart e fericiţi. Intre timp aflu că sînt din organizația care se numește „Garda tânăra”. Nu sunt în căutarea unui cadou sau a unui mărţişor, pentru că iată vine primăvara, ci aruncă acum cu bulgări de zăpadă. Şi-au creat impresia că îndeplinesc o misiune de mare importanţă. Atât de tineri, dar deja antrenaţi in jocuri politice, care in opinia lor le vor asigura un trai decent.

Troleibuzul nr. 4, deşi cu întârziere (ambuteiaj in centru orașului), dar totuși vine. Ma grabesc la ore. Deschid uşa auditoriului. Studentii au venit cu toţii şi mă aşteaptă. Sunt chiar şi pregătiţi pentru prelegeri...

MIERCURI

La un post de televiziune se spune că izolatorul Comisariatului Central din Chişinău, după reparaţia capitală, va arăta aproape ca un hotel cu cinci stele. Mă gîndesc că nu e rău asta. Pentru că omul care nu ar face si unde nu s-ar afla, merită nişte condiţii de existenţă umane. Mă deranjază, că această reparaţie a fost efectuată de MAI În baza unui grant cîştigat de la o fundaţie europeana. Între timp, pe ecran vedem şi condiţiile bune din aceste camere, unde îşi vor aştepta sentinţa actualii, dar şi viitorii infractori. Aceste camere-celule sunt cu adevăratelea bine amenajate. Condiţii aproape de lux. Revenind la reparaţia capitală din penitenciarul comisariatului mă gîndesc că ea nu a fost efectuată din banii viitorilor locatari. Ci tot din granturi. Aici celulele sunt înzestrate şi cu camere de luat vederi, deci la mod sigur „actorii” îşi vor face jocul şi în continuare. Nu ştiu însă care „actori” vor bineficia de aceste condiţii şi de acest confort. La sigur însă vor fi nu dintre cei mai mari. Aici ei vor trece un curs de reabilitare ca MAI APOI SĂ revină acasă şi mai bine merci.

JOI

… Este ziua de naştere a tatălui meu. Dacă ar fi avut zile ar fi implinit 85 de ani. Nu a fost să fie asta, pentru că Dumnezeu a vrut să-mi ia părinţii la o vîrstă prea timpurie. Aşa a fost voia Domnului...

Când mi se face greu pe suflet, dar şi dor de oameni, vin la Cimitirul Central la mormântul părinţilor mei: Adelina şi Vasile Ţapeş. Alături de ei sunt înmormântaţi fraţii Apostol, Tudor şi Veniamin. Aprind câteva lumînări… si așa stăm cu toţii la vorbă într-o grăitoare tăcere…

În 1992 atunci cînd a decedat tata, sectorul 20 din cimitir, unde îmi sunt înmormîntaţi părinţii avea multe locuri libere. Acum toate sunt completate. Tot aici, alături de mormîntul părinţilor, şi-au mai găsit odihna unii dintre marii noștri artiști: Eugeniu Ureche, Sandri Ion Şcurea, Ion Popescu… De la groparii cimitirului, pe care îi cunosc personal încă de pe atunci cînd am filmat „O vînătoare de raţe”, i-au o lopată şi încep a da la o parte zăpada de lîngă morminte. În cimitir e linişte care pe alocuri întreruptă de zgomotul transportului urban ce se aude din apropiere. Doar un gard ne desparte. – Pe cei de aici, pe noi de acolo.

Acum stau lângă mormintele părinţilor, şi mă gândesc, că dacă atunci, pe când erau în viaţă, le-aş fi adus mai multe bucurii şi mai puţine amărăciuni, le-aş fi prelungit viaţa. Şi am fi fost mai mult timp împreună. Ce fericire enormă este atunci, cînd părinţii sunt alături de noi!

VINERI

De dimineaţă, plec la Radioul Naţional, unde imprim un monospectcol despre viaţa şi biografia artistică a celui care a fost şi va rămâne în continuare pentru noi marele artist Veniamin Apostol (textul îmi aparţine). Biografia de creaţie a unui artist rămâne în memoria posterităţii, doar fixată pe pelicula cinematografică, video, fotografii şi recenzii.

Într-o scrisoare a marelui A.P. Cehov către Constantin Stanislavski se menţiona: „Toată viaţa noastră suntem într-o permanentă aşteptare, că se va mai întâmpla ceva, ceva important, deosebit, fără de care nici nu ne mai imaginăm a mai trai… Dar nimic nu va urma decât moartea. Şi cu asta trebuie să ne obişnuim…”.

Imprimăm acest spectacol cu Vlad Ciobanu şi ieşim la o pauză pentru o cafea, meditînd la generaţia de aur care pînă mai ieri a activat pe scenele teatrelor noastre naţionale. Marea majoritate dintre ei nu mai sunt în viaţă. Spectatorii de astăzi care fac parte din altă generaţie nici nu-i mai cunosc pe marii noştri titani ai scenei. Pentru că arta teatrală, precum şi viaţa noastră are o durată de trecere în timp şi spaţiu concret. Şi ce are un început, cum e şi firesc, are şi un sfârşit, precum şi săptămâna: luni, marţi, miercuri, joi, vineri…

Mai rămâne doar sâmbăta şi duminica. Luni, e atunci când ne naştem, duminică e atunci când plecăm. Celelalte zile sunt în trecere, în afară de sâmbătă când ne va fi pomenirea... Va mai trece un timp şi vor veni alţii la mormintele noastre, pomenindu-ne după cum am meritat toţi împreună, dar şi pe fiecare în parte... Vor stropi atunci mormintele noastre cu o picătură de vin... şi ne vor zice laconic, doar atât: „Dumnezeu să vă ierte… Dumnezeu să vă ierte...”.

Dar stai, că iarna-i pe sfîrşite. Şi va începe primăvara şi zilele vor fi aceleaşi, dar poate mai însorite - luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sîmbătă, duminică... Doar noi vom deveni alţii... Cum spunea marele Cehov: „Dacă am şti, dacă am şti, dacă am şti...”

*Vitalie Tapeș. Nascut la 27 martie 1953 in satul Truseni, Straseni. 1970 – absolvent al Şcolii medii nr. 1, or. Chişinău;
1970-1974: Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chişinău, specialitatea Regie; 1982: Institutul de Artă Teatrală „A.V. Lunacearski” din Moscova, Facultatea Teatrologie, specialitatea Management artistic; 1987: Şcoala Teatrală Superioară „B.V. Şciukin” din Moscova, specialitatea Regie; 1991: Aspirantura Conservatorului „P.I.Ceaikovski” din Moscova, specialitatea Estetică; 1992: susţine teza de doctor în filozofie la Universitatea de Stat „M.Iu. Lomonosov” din Moscova.
ACTIVITATE PROFESIONALĂ: din 1993 - prezent: lector superior, conferenţiar universitar, profesor universitar în Arte audio-vizuale la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, catedra Regie. Membru al Uniunii Oamenilor de Teatru (din 1983). Membru al Uniunii Cineaştilor din Moldova (din 1994). Membru al Confederaţiei Uniunii Cineaştilor din Moscova (din 1995). Membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova (2009). Membru al Uniunii Teatrale din România (2010). Maestru în Artă (1998).
Medalia „Veniamin Apostol “, prin decizia Senatului UNITEM pentru merite deosebite în dezvoltarea artei teatrale ( 28 martie 2011).
XS
SM
MD
LG