Linkuri accesibilitate

A păstra sau a nu păstra judecătoriile specializate...


Parlamentarii majorității în căutarea unei soluții la decizia Curții Constituționale.


Parlamentul a amanat pentru o alta zi nu doar fixarea datei alegerilor prezidentiale, ci si decizia legata de instantele economice lasate sa functioneze printr-o controversata hotarare a Curtii Constitutionale. De ce majoritarii nu gasesc numitor comun asupra sortii de mai departe a acestor instante, ne spune Liliana Barbarosie.

Componentele Alianţei au viziuni diferite asupra modului în care ar trebui să acţioneze după decizia Curţii Constituţionale, care a declarat neavenită decizia legislatorilor de a lichida instanţele specializate. E lesne de presupus că guvernarea este hotărîtă să nu dea înapoi, lucru sugerat de mai mulţi exponenţi importanţi ai Alianţei, doar că modificarea nu trebuie să lase nicio şansă contestatarilor.

În timp ce liberalii, sprijiniţi de democraţi, cred că judecătoriile economice ar trebui păstrate, dar cu mai puţine competenţe, liberal-democraţii propun reorganizarea lor în instanţe comerciale.

Liberalul Victor Popa, preşedintele comisiei juridice numiri şi imunităţi, a explicat Europei Libere natura divergenţelor:

„Diferenţa cea mare este legată curţile de apel – păstrate sau lichidate.

Europa Liberă: Şi de ce ar trebui păstrate?

Victor Popa:
„Pentru ca să nu dea Curtea Constituţională din nou peste cap hotărârea.”

Europa Liberă: Dar păstrarea curţilor ar însemna şi păstrarea oamenilor? Vă întreb pentru că mulţi zic că nu instanţele sunt de vină, ci oamenii, iar aceste instituţii, nu e un secret, sunt văzute ca focare de corupţie?

Victor Popa:
„Păi da, dar dacă oamenilor le reduci din competenţe şi le laşi mai nimic, atunci o să fugă de acolo singuri.”

Iată însă cum a apărat celălalt proiect, al guvernului, Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim:

„Noi păstrăm în conformitate cu Constituţia judecătoriile specializate - Judecătoria militară şi Judecătoria Economică. Judecătoria militară nu are Curte de apel, deciziile se atacă în instanţele de drept comun. Exact aşa propunem să fie şi pentru litigiile comerciale.”

Europa Liberă: Reorganizarea ar însemna şi alţi oameni să lucreze acolo?

Oleg Efrim:
„Nu, asta ar însemna doar un transfer de competenţe.”

Chiar dacă au intrerupt şedinţa plenară tocmai pentru a se pune de acord asupra acestei chestiuni, majoritarii nu au reuşit să găsească soluţia de compromis în subiectul poreclit de jurnalişti in stil creangian „pupăza Alianţei”.
Previous Next

XS
SM
MD
LG