Linkuri accesibilitate

Legea prescripției crimelor de la revoluție sau mineriadă (Adevărul).


Adevarul publica partea a doua a unui interviu acordat de Neagu Djuvara. La 95 de ani, istoricul nu se sfieste sa-i reproseze Regelui Mihai I anumite gesturi mai vechi sau mai noi, dar nu exclude, teoretic, sansele reinstaurarii unui regim monarhic in Romania. Cel mai propice moment a fost 1990. Din pacate, regele a acceptat ulterior sa se apropie de fostul presedinte social-democrat Ion Iliescu (la sfatul ginerelui sau, socoteste Djuvara) si sa primeasca inapoi cateva dintre proprietatile confiscate de comunisti. „Regele Mihai ar fi trebuit sa ramana sarac si curat. Ion Iliescu i-a restituit lucruri care, intr-adevar, sunt ale lui (Castelul de la Savârşin, apoi Palatul Peles), dar trebuia sa le accepte mai tarziu si nu de la acest om”, spune tăios venerabilul istoric.

Problemele Casei Regale au revenit in actualitate in aceste zile după ce instanta suprema a confirmat in tara o sentinta pronuntata anterior in Portugalia: calitatea de nepot al regelui Carol al II-ea pentru cel care-şi spune Printul Paul de Lambrino si care deja revendica o parte din proprietatile familiei regale. In revista 22, avocatul Casei regale, Adrian Vasiliu, explica de ce succesiunea monarhica nu e totuna cu succesiunea civila: pentru a fi membru al unei Case Regale, trebuie sa fii acceptat de seful ei. La Paul Lambrino nu este cazul, întrucât tatălui său, născut dintr-o căsătorie anulată a lui Carol al II-lea, i s-a refuzat explicit recunoaşterea ca membru al Casei Regale. „Este tragic ce i se intampla Regelui Mihai, chiar daca nu are nicio vina pentru ce a facut Carol al II-lea” - spune in acest interviu avocatul Adrian Vasiliu.

In finalul celuilalt interviu, din Adevarul, din care am rezumat mai sus, Neagu Djuvara se refera si la actualitatea politica romaneasca. Are încrederea in guvernul condus de Mihai Razvan Ungureanu, care a inceput navigatia dificila printre blocajele parlamentare.

O analiza pe acets subiect semneaza, tot in Adevarul, Liviu Avram. Saptamana aceasta, cu un cvorum asigurat strans de partidele din arcul puterii, a fost votata pe articole o lege care ar fi interesat in cel mai inalt grad opozitia pesedista: ea elimina prescriptia in cazul crimelor de la revolutie sau mineriada. Or, cum opozitia se afla in greva parlamentara, nu a putut contracara. „Un dar toxic pe care Parlamentarii opozitiei l-au facut patriarhului lor, Ion Iliescu, cu doar cateva zile inainte sa implineasca 82 de ani”, scrie Liviu Avram.
XS
SM
MD
LG