Linkuri accesibilitate

O cursă cu obstacole?

Cine urmăreşte campania pentru apropiatele alegeri prezidenţiale din Franţa observă uşor că avem a face, de fapt, cu o cursă de urmărire: actualul preşedinte, Nicolas Sarkozy, încearcă să-l ajungă din urmă pe candidatul socialist François Hollande care rămîne însă, în sondaje, marele favorit.

Puţini erau cei care, în interiorul partidului socialist, credeau – cu ceva vreme în urmă – în steaua lui Hollande. Toată lumea anticipa candidatura lui Dominique Strauss-Kahn, creditat cu şansele cele mai mari să ajungă preşedinte. Ce s-a întîmplat cu Strauss-Kahn, nu e nevoie să repet. Destabilizaţi într-o primă etapă, socialiştii şi-au revenit repede. În mod surprinzător, François Hollande s-a instalat în postura de favorit. Spun „în mod surprinzător” pentru că este, sau cel puţin pare, o persoană cam ştearsă, fără carismă, fără sare şi piper – cum se spune pe româneşte. A făcut carieră în cadrul partidului, n-a avut responsabilităţi guvernamentale şi nu are nici experienţă internaţională. Cum se explică atunci succesul campaniei sale de pînă acum?

În primul rînd, cred, prin imaginea negativă pe care o are Nicolas Sarkozy. În cei cinci ani de mandat la palatul Elysée, preşedintele şi-a atras numeroase antipatii, adesea chiar în propria lui tabără. Spre centru, e concurat de François Bayrou, etern pretendent la preşedenţie. La dreapta, o are în coastă pe Marine Le Pen, al cărei partid şi-a păstrat un electorat constant. Sarkozy încearcă să recupereze cîteva din temele pe care le confiscase dreapta extremă. Se străduie, deasemenea, să se impună ca un preşedinte deschis către popor, către Franţa profundă şi nu către elite.

Dar raţiunile profunde ale posibilului eşec al lui Sarkozy sînt altele, şi anume consecinţele crizei economice. I se aruncă mereu în faţă cei un milion de şomeri în plus. Degeaba argumentează că ar fi putut fi mult mai rău, că Franţa a evitat catastrofa şi a rămas totuşi o mare putere economică, discursul lui nu găseşte ecoul scontat. Nu se poate spune, pe de altă parte, că Hollande ar fi credibil în promisiunile sale şi că un regim socialist ar redresa situaţia. Am văzut ce s-a întîmplat după victoria lui François Mitterand în 1981, cînd au urmat ani de gravă recesiune economică. Deocamdată însă, Nicolas Sarkozy este într-o poziţie inconfortabilă: el trebuie să apere şi să justifice un bilanţ dezamăgitor. Mai are puţin timp la dispoziţie: va trebui să facă un tur de forţă pentru a-i convinge nu numai pe proprii partizani.
XS
SM
MD
LG