Linkuri accesibilitate

Zonele unde se hibernează şi se moare sub zăpadă sînt chiar cele unde se înregistrează cele mai mari deturnări de fonduri guvernamentale sau europene, cu cei mai mulţi săraci şi cu cea mai mare mortalitate.


Românii au probleme cu tensiunea şi suferă de pierderi de energie. Cel puţin asta li se întâmplă celor mai buni dintre rău-platnicii energofagi, dar şi răbdătorilor plătitori de taxe şi impozite, cei care finanţează cu sabia fiscului deasupra capului abuzurile bugetare şi tratamentul preferenţial al clienţilor de partid.

Şeful de la Transelectrica, instituţia de unde se întinde păienjenişul de cabluri de care sunt lipiţi mai toţi consumatorii şi cel mai adânc vad din care se adapă marii energofagi, a fost demis după ce a spus că România va trebui să reducă drastic consumul de electricitate întrucât se depăşeşte sistematic vârful de sarcină cu circa 1000 MW. Prin urmare, exporturile de curent electric ar trebui reduse sau chiar sistate.

Printr-o pură coincidenţă, această declaraţie era făcută în vreme ce în culise erau negociate noile preţuri la energie cu aşa-zişii băieţi deştepţi iar la scenă deschisă se desfăşura căutarea dramatică a României reale sub trei straturi de zăpadă. Noile preţuri la electricitate sunt negociate pentru că expiră ultimatumul dat toamna trecută de FMI, pentru rezilierea contractelor care-i privilegiază pe clienţii puterii. E de aşteptat ca noile preţuri să fie cele ale pieţei, ceea ce înseamnă că şi preţul produselor va creşte simetric. Sau poate că va creşte cel plătit de populaţie pentru energie electrică. Nu se ştie. Negocierile continuă pe întuneric.

După avertismentul şefului de la Transelectrica, luminiţele României au început să se stingă asemeni celor din brăduţul de Crăciun. S-au stins luminile în sute de localităţi, uneori pentru că s-au rupt cablurile, alteori pentru că erau supraîncărcate iar alteori pentru că nu mai era curent. Chiar şi Bucureştiul a orbecăit o vreme, cu toate că preşedintele Băsescu ne-a asigurat că avem energie de încă o reformă instituţională.

Pentru a arăta că îi respectă sentimentele preşedintelui, premierul Ungureanu l-a decapitat profesional pe mesagerul ştirilor proaste şi a oprit exportul de energie pentru o lună. S-au găsit imediat şi motive pentru această execuţie publică: debitul apelor curgătoare, inclusiv al Dunării, a scăzut la jumătate iar oamenii au consumat cu mult mai multe gaze pentru încălzire în această perioadă de iarnă.

Deşi, în treacăt fie vorba, iarna nu-i ca vara, iar iarna aceasta care durează de trei săptămâni cu siguranţă nu e atât de grea ca o iarnă normală de trei luni, dincolo de peisagistica localităţilor acoperite de zăpadă îndelung exploatată de televiziuni şi fotoreporteri, rămâne de discutat dacă nu cumva abia acum descoperim cum se trăieşte cu adevărat în ţară pe vreme de criză şi de iarnă. Şi chiar dacă premierul crede că prima şi singura potecă săpată de săteni duce la crâşmă ceea ce, spune şi liderul PDL din Cameră, le-a şi produs mortala euforie alcoolică, întâmplarea face ca zonele unde se hibernează şi se moare sub zăpadă să fie chiar cele unde se înregistrează cele mai mari deturnări de fonduri guvernamentale sau europene, zonele cu cei mai mulţi săraci şi cu cea mai mare mortalitate, în fine, vacile de muls al demnitarilor de orice culoare care, profitând de subdezvoltarea regională, şi-au găsit aici bani şi electorat, conducte de gaz şi cabluri electrice de piratat, companii fantomă de înregistrat.

E şi aceasta o Românie reală ignorată de unii din lene şi prostie iar de alţii din interes. Căci nu poţi ignora dacă nu ştii. Este însă fapt dovedit că, o dată la patru ani, cei care deţin puterea scutură lanţul să-şi trezească finanţatorii. Ceea ce înseamnă că sunt cunoscuţi, ei şi mătuşile lor de milioane, şi că au răgaz un mandat de paradis fiscal pentru un anotimp în infernul plăţilor şi amenzilor. Iar după atâta joacă de-a reforma sistemului electoral, nici nu se mai ştie cine este ales: politicianul sau parazitul lui?

Aceste incidente, ca şi altele asemenea, pun în evidenţă legăturile periculoase dintre particulari şi stat, chiar dacă relaţia lor a fost când şi când scurtcircuitată de ironii prezidenţiale şi controale fiscale. Sunt, mai degrabă, nişte bice de mătase, întinse de ochii lumii pe spinarea cailor câştigători care trag partidele prin sondaje. Şi-apoi, numai naivii mai cred că liberalizarea preţurilor i-a atins la fel pe toţi consumatorii. În realitate, de ani de zile, operaţiunea prin care clienţii partidului la putere sunt favorizaţi în detrimentul concurenţei şi al omului de pe stradă funcţionează cu ajutorul indispensabil, complice şi fratern al demnitarilor plasaţi în domenii-cheie ale puterii executive.

Adevărata conspiraţie pe care o caută cu toţii prin sertarele cu lenjerie intimă ale puterii stă la vedere. Este un mecanism care a pus statul în slujba cetăţenilor cu multe miliarde şi a devenit public după demantelarea simbolică a reţelei de vânzare şi cumpărare ieftină de gaze naturale sau după amendarea marilor actori ai cartelului care controlează piaţa petrolului. Printre ei, spre stupefacţia inocenţilor, se află şi intimi ai puterii, care au demonstrat că tăcerea e de aur, mai ales când ştii în conturi s-o depui. Nu este singura piedică în calea uitării pentru prietenii puterii.

Consiliul Concurenţei investighează posibilitatea ca unsprezece firme de construcţii să se fi înţeles în culise pentru a obţine preţuri mari la repararea drumurilor şi pusul bordurilor în Bucureşti. Regii asfaltului trebuie să fi sughiţat mult în ultimele zile întrucât ei ar fi trebuit să deszăpezească, pentru sute de milioane de euro, drumurile naţionale şi cioburile de autostradă pe care le avem. Dar se demonstrează în fiecare iarnă că asfaltul pus de ei este doar cu puţin mai consistent decât zăpada de deasupra. Oricum valoarea contractelor obţinute în Bucureşti de posibilul cartel al constructorilor este de 350 de milioane de euro. Naivi sau săraci în cuvinte, asfaltatorii au declarat că n-ar trebui pedepsiţi de vreme ce fac muncă voluntară pentru guvern.

Dacă se va proba versiunea Consiliului Concurenţei, rezultatul va fi doar o amendă cu multe zerouri, bani pe care orice om care întinde zilnic asfalt pe pâine şi-i scoate din câţiva kilometri de autostradă pe care nici nu trebuie să-i construiască. Deşi fraudele sunt mari, nu va intra nimeni la puşcărie. Însă biciul acesta prietenesc îi va învăţa pe toţi ce înseamnă să fii un adevărat tovarăş de drum: trebuie să întinzi nu doar covoare asfaltice, ci şi covoare roşii înainte de alegeri.
XS
SM
MD
LG