Linkuri accesibilitate

Secretarul general al ONU a declarat că e posibil ca în Siria să se comită crime împotriva umanității


Secretarul general al Națiunilor Unite Ban Ki-moon a declarat că e posibil ca în Siria să se comită crime împotriva umanității, în timp ce regimul preşedintelui Başar al-Assad continuă reprimarea brutală a protestelor antiguvernamentale. Vorbind la Viena, Ban Ki-moon s-a referit concret la bombardarea fără reținere a unor cartiere de locuințe, la folosirea spitalelor ca centre de tortură, şi la torturarea şi uciderea de copii. Adunarea Generală a Națiunilor Unite urmează să voteze asupra unei rezoluții, inițiată de Liga Arabă, care condamnă guvernului sirian, şi îi cere preşedintelui Siriei să renunțe la putere

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG