Linkuri accesibilitate

De vorbă cu Mihai Poalelungi după numirea sa de către Parlament președinte al CSJ.


Europa Liberă: Odată v-aţi retras din concurs şi aţi afirmat că o faceţi pentru că nu sunteţi sprijinit de toate componentele Alianţei. Ce s-a schimbat de atunci?

Mihai Poalelungi: „Aşa şi a fost. Într-adevăr, am depus cerere la concurs. Mi s-a transmis că nu există unitate în Alianţă referitor la candidatura mea şi nu am vrut să le creez nici lor probleme, nici mie. Mi-am retras candidatura şi atât. Ulterior, nu au reuşit să aleagă un preşedinte, s-au adresat colegii judecători la mine şi m-au rugat să depun cererea din nou. Şi am riscat iarăşi.”

Europa Liberă: Ce credeţi totuşi că s-a întâmplat de v-au acceptat?

Mihai Poalelungi:
„Eu chiar cred că ei sincer doresc regulă în justiţie.”

Europa Liberă: Deci fără sprijin politic nu ar fi posibil?

Mihai Poalelungi:
„Dacă vorbim despre sprijin politic în sens de sprijin din partea al Guvernului şi Parlamentului, atunci este necesar. Dar să nu se interpreteze drept sprijin al vreunui partid anume…”

Europa Liberă: Care credeţi că va fi cea mai mare provocare pentru dv. în această funţie?

Mihai Poalelungi:
„Totul se poate de reuşit, dacă vrei. Când vrei să reuşeşti ceva, cauţi mijloace, când nu – scuze. De acest lucru şi mă conduc. Nu sunt bolnav de cap. Sunt sănătos. Ştiu bine ce fac şi vreau să fac ceva bine. Dacă cineva poate mai bine ca mine, lasă să dovedească.”

Europa Liberă: Justiţia moldovenească poate să lucreze astfel încât să nu avem condamnări la CEDO?

Mihai Poalelungi:
„Ca să eliminăm condamnările, ar fi ceva mai mult teoretic. Deoarece şi judecătorii britanici, consideraţi cei mai buni în lume, au o mulţime de condamnări. Dar care este caracterul acestor condamnări? Ţine de interpretarea legislaţiei, aplicarea normelor naţionale, internaţionale. Adică nu este vorba de simple greşeli care sunt comise de judecătorii din est, inclusiv din republica Moldova.”

Europa Liberă: Aţi afirmat că salariul este unul din motivele esenţiale a ceea ce se întâmplă în justiţie. Dar nu dv. sunteţi cel care poate majora salariile. Cum aveţi de gând să acţionaţi în acest sens?

Mihai Poalelungi:
„Foarte simplu. Să discut, şi nu o dată, să conving Parlamentul şi guvernul că judecătorii şi nu numai, ci şi personalul din judecătorii trebuie să primească un salariu care să le permită să trăiască. Eu le-am explicat parlamentarilor în fracţiuni că grefiera, de exemplu, care nu este o secretară, nu face decât cafea şi răspunde la telefoane prin birouri, dar scrie toată ziua în şedinţă, are studii superioare, la fel lucrătorii cancelariei, interpretul - primesc câte 600 de lei pe lumă. Oare se poate trăi cu acest salariu? Nu am spus că e bătaie de joc, dar e ceva de felul acesta..”

Europa Liberă: În ajunul numirii dv., ministrul justiţiei, Oleg Efrim, a propus, iar guvernul a acceptat ca judecătorii bănuiţi de corupţie să fie lipsiţi de imunitate în mod automat. Ce credeţi despre asta?

Mihai Poalelungi:
„Problema imunităţii este complicată. Nu orice normă vest-europeană este bună pentru noi. Într-adevăr, în Europa nu există imunitate în sensul în care există la noi. Dar acolo e şi alt nivel de cultură, de educaţie. Închipuiţi-vă pentru un moment că judecătorii, procurorii vor fi lipsiţi de imunitate. Vor fi abuzuri? Eu cred că multe. De aceea le-am şi vorbit domnilor deputaţi că trebuie să fie foarte atenţi cu asta. Le-am spus că în aşa caz trebuie să voteze şi pentru suspendarea imunităţii lor. Pentru că puterile trebuie să fie la acelaşi nivel. Eu sunt sigur că vor fi abuzuri mari şi se va regreta uterior dacă se va lua această decizie. Este teoretic este bine, dar practic - prematur.”

Europa Liberă: Cum altfel să luptăm cu corupţia? Apropo, credeţi că există corupţie în justiţie?

Mihai Poalelungi:
„Dacă eu aş afirma aceasta, ar trebui să dovedesc că cineva a fost condamnat. Dar cum aşa ceva nu s-a întâmplat… Adică au fost condamnări poate, dar prin anii 90.”

Europa Liberă: Şi e firesc aşa - să nu fie nici o condamnare?

Mihai Poalelungi:
„Asta procurorii trebuie întrebaţi. Care trebuie să investigheze astfel de situaţii. Eu însă aş pune problema altfel. Ca nu doar judecătorii, ci toţi funcţionarii de stat să-şi dovedească provenienţa bunurilor mobile şi imobile. Nu vorbesc despre confiscare, naţionalizare, dar dacă el nu poate dovedi provenienţa acestor bunuri, să elibereze postul. Sunt funcţionari cu salarii de 3-5 mii de lei, dar care au case, GIP-uri şi ce doriţi.”

Europa Liberă: Dle Poalelungi, dar cum este privită justiţia moldovenească din afară?

Mihai Poalelungi:
„Exact aşa cum este. Noi suntem în topul ţărilor cu cele mai multe cereri la CEDO. Dacă cererile sunt multe, înseamnă că nu este bine.”
XS
SM
MD
LG