Linkuri accesibilitate

Mereu sub articolele consacrate mişmaşurilor, eu unul găsesc numai comentarii pesimiste.


Un nou episod din lunga poveste a produselor alimentare dubioase s-a consumat deunăzi. Ofiţerii Centrului Anticorupţie au depistat în cîteva magazine din capitală conserve şi biscuiţi cu termen de valabilitate expirat. Costul produselor dubioase depistate era de 180 mii lei. S-au întocmit procese-verbale administrative, conducătorul întreprinderii vinovate riscînd o amendă de 100 de unităţi convenţionale, iar persoana juridică o amendă de pînă la 500 de unităţi convenţionale.

Ei bine, povestea asta e într-atît de cunoscută, încît nici nu mai ştiu dacă mai pot s-o comentez într-un fel insolit. Păi, ce mai poţi spune, în calitate de ziarist, atunci cînd auzi asemenea bazaconii cronice? Mai nimic. De aceea, mi-am zis că e mai interesant să văd ce zic oamenii simpli.

Pe site-ul Unimedia am citit comentariile unor vizitatori. Acestora li se păreau ridicole amenzile aplicate pentru asemenea nereguli. Cineva presupunea că „patronii se împart cu organele competente”. Altcineva spunea că pentru comercializarea produselor cu termen expirat ar trebui să existe răspundere penală şi amenzi mult mai severe. Nici unul dintre comentatori nu şi-a exprimat convingerea că amenzile îl vor responsabiliza pe patronul vinovat. Mai mult, lumea înclina să creadă că nimeni nu se ocupă serios de eradicarea acestui fenomen periculos.

Aşadar, starea asta de spirit a oamenilor nu are cum să ne insufle optimism. Din spusele acelor comentatori, puteai lesne deduce că mişmaşul e perceput de ei ca un modus vivendi. Singura soluţie prezentă în comentariile vizitatorilor – amenda usturătoare – nu era nici ea privită cu mare încredere, pentru că nu are nici un impact cînd nu e aplicată, cînd „patronii se impart cu organele competente”.

Fireşte, astea sînt doar nişte comentarii ale cîtorva concetăţeni şi nu e bine să tragem concluzii pripite în baza lor. O fi alţii mai optimişti, fără doar şi poate. Dar nu ştiu cum se face că mereu sub articolele consacrate mişmaşurilor, eu unul găsesc numai comentarii pesimiste.
XS
SM
MD
LG