Linkuri accesibilitate

Viitorul summit NATO contestat de Rusia


La summitul NATO de la Lisabona, 20 noiembrie 2010

La summitul NATO de la Lisabona, 20 noiembrie 2010

Agenda pe anul acesta are o mare importanţă pentru Moldova şi pentru întreaga Europă de Est.


Reuniunile la virf ale NATO nu sint anuale, ci sint niste evenimente exceptionale la care se anunta public decizii importante luate in cadrul aliantei militare. De la fondarea Aliantei Nord Atlantice in 1949 si pina astazi nu au avut loc decit 24 de reuniuni la virf, ultima dintre ele fiind cea din 2010 de la Lisabona. Reuniunea precedenta, cu doi ani inainte, se tinuse la Bucuresti.

Pe langa deciziile importante si lansarea de noi strategii, la aceste summituri se anunta si eventuala primire a noi membri in NATO. Viitorul summit se va tine anul acesta la Chicago, in acelasi timp cu reuniunea grupului G8, a celor mai puternice economii din lume. Agenda pe anul acesta are o mare importanta pentru Moldova si pentru intreaga Europa de est, intrucat, pe langa Afganistan, criza economica si schimbarilor din lumea araba, vor fi discutate si relatiile cu Rusia.

Summitul va avea de altfel loc la scurta vreme dupa alegerile prezidentiale din Rusia, asa incit nu este deloc sigur cine va fi presedintele rus. Presedintia rusa a avertizat deja ca ar putea sa nu participe la summitul NATO daca pina atunci nu va fi rezolvata chestiunea scutului american anti-racheta, ale carui principale elemente vor fi instalate in Romania.

E vorba de un sistem de interceptare a rachetelor, teoretic provenite din Iran si care ar fi trase asupra Europei. Moscova s-a opus de la inceput acestui proiect american, anuntand chiar in mod deschis ca nu crede in explicatia amenintarii iraniene si ca proiectul este pur si simplu dirijat impotriva Rusiei.

Faptul ca doua summituri atat de importante, NATO si G8, vor avea loc simultan in Chicago peste doua luni a facut ca administratia orasului Chicago si a statului Illinois sa ia de pe acum masuri de securitate exceptionale, care au fost deja contestate si calificate drept excesive de multe organizatii protestatare, precum si de catre Amnesty International.

In sfarsit, unii analisti politici independenti sint critici si fata de multe detalii ale programului reuniunii, precum faptul ca la summit, din motive de realism politic in fata cresterii pericolului unui conflict cu Iranul in Orientul Apropiat, a fost invitat sa participe si presedintele autoritar al Azerbaijanului, Ilham Aliyev.
XS
SM
MD
LG