Linkuri accesibilitate

Statele Unite și asistența financiară internațională: perspective pentru 2013


Asistența pentru zona Europei și Eurasiei ar urma să fie redusă cu 18%.


Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a prezentat luni o propunere de buget federal pentru anul fiscal 2013 care cuprinde printre altele posibila reducere a asistenței americane pentru țările în tranziție din Europa și Eurasia. Mircea Țicudean rezumă relatarea corespondentului Europei Libere la Washington, Richard Solash.

Prezentându-și propunerea de buget pe 2013 președintele Barack Obama a spus că ea își propune să stimuleze crearea de noi locuri de muncă și să aducă economii, inclusiv prin reducerea ajutoarelor americane pentru străinătate.

Asistența pentru zona Europei și Eurasiei ar urma să fie redusă cu 18%, inclusiv pentru că, potrivit evaluării Departamentului de Stat, un anumit număr de țări din zonele respective au încheiat deja cu succes tranziția la democrație și la economia de piață.

Pe de altă parte, Departamentul de Stat – adică ministerul de externe – precum și Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) ar urma să aibă, potrivit propunerii președintelui, bugete ușor mărite în anul fiscal 2013.

Departamentul de Stat, care a conlucrat îndeaproape cu Casa Albă la alcătuirea propunerilor de buget, a spus că reducerile avute în vedere vin după negocieri dificile. Fără să intre în detalii, președintele Obama a spus și el că unele din domeniile alese pentru reducerea cheltuielilor nu sunt ideale. Obama a spus că propune niște reduceri dificile pe care nu le-ar face dacă nu ar fi absolut necesare, dar, din păcate, sunt.

Potrivit propunerii, cel mai mare recipient de asistență civilă americană în zona Eurasiei ar urma să fie în anul fiscal 2013 Ucraina – cu 54 de milioane de dolari – adică mai puțin cu 25 de milioane decât în 2012. Potrivit Departamentului de stat, asistența pentru Ucraina este necesară mai ales din cauza unor pași înapoi făcuți în tranziția spre democrație.

Georgia ar urma să primească aproape 43 de milioane de dolari în asistență civilă – tot cu 25 de milioane mai puțin decât acum. Obiectivul ajutorului american – spune Departamentul de Stat – va fi consolidarea statului de drept și a siguranței energetice a Georgiei.

Alți beneficiari importanți ai asistenței americane vor fi Kosovo și Rusia – deși, în cazul Rusiei, se prevede de asemenea o reducere de peste 36 de milioane de dolari față de nivelul actual.

Uzbekistanul ar urma să primească 150.000 de dolari în ajutoare militare – o creștere cu 50% față de anul trecut. Uzbecii au ajutat în ultimul deceniu forțele armate americane în operațiunile lor din Afganistan – fiind o țară importantă pentru aprovizionarea teatrului de operațiuni.

În propunerea de buget american se prevede reducerea cu 10% a fondurilor pentru Irak, deși Statele Unite joacă un rol civil sporit acolo după retragerea trupelor.

În documentele care însoțesc propunerea de buget se amintește că în anii următori Statele Unite vor economisi peste 800 de miliarde de dolari prin încheierea operațiunilor militare din Irak și Afganistan.
În sfârșit, propunerea de buget prevede asistență americană în valoare de 800 de milioane de dolari pentru sprijinirea reformelor din Orientul Mijlociu în urma așa-numitei „Primăveri arabe”.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG