Linkuri accesibilitate

Lista prezidențialilor în opinia lui Dorin Chirtoacă (Union.md).


Un interviu exclusiv cu omul de afaceri Veaceslav Platon în care acesta neagă că s-ar ocupa de atacuri raider poate fi găsit astăzi pe prima pagină a cotidianului „Adevărul”. Platon neagă că ar dirija o reţea internaţională de preluări de acţiuni şi estorcare de bani, aşa cum a fost acuzat nu o dată, fie şi pe ocolişuri, de politicieni şi presă. „Au făcut din mine o sperietoare. Politicienii îmi folosesc numele pentru a-şi face imagine şi a-şi spori ratingul”, afirmă Platon pentru „Adevărul”.

Editorialistul Petru Bogatu atrage atenția în „Jurnal de Chișinău” asupra altui interviu, cel oferit presei vineri de ex-ministrul Apărării, ex-directorul SIS, Valeriu Pasat, în care acesta afirmă că manifestaţiile antiguvernamentale ale comuniştilor urmăresc răsturnarea neconstituţională a puterii de stat. În opinia dlui Bogatu, „sunt suficiente motive ca să-l tratam cu maximă seriozitate” pe Valeriu Pasat. „Comuniştii înşişi, prin acţiunile lor nesăbuite, confirmă astăzi că Pasat are dreptate şi că Voronin împreună cu Roşca pun la cale o diversiune”, constata editorialistul. „Indiferent câtă dreptate are Pasat, mă miră şi pe mine, ca şi pe el, nepăsarea cu care puterea democratică urmăreşte demonstraţia de nesupunere a comuniştilor care nu este altceva decât o rebeliune latentă şi o sfidare criminală a ordinii constituţionale”, conchide Petru Bogatu în „Jurnal de Chișinău”.

Meritul lui Marian Lupu” - este titlul editorialului semnat de Nicolae Negru în „Jurnal de Chișinău”. „Fiindcă s-au iscat mai mulţi „eroi” care pretind că au forţat Alianţa să renunţe la referendum în favoarea reluării procedurii de alegere a preşedintelui R. Moldova în Parlament, trebuie să spunem că meritul respectiv îi aparţine în primul rând lui Marian Lupu”, continua dl Negru, adăugind că Marian Lupu a schimbat situația în Alianță, „trecând de partea lui Filat, care nu a agreat de la bun început ideea referendumului”. După Marian Lupu, Mihai Ghimpu s-a văzut nevoit sa procedeze la fel, crede Nicolae Negru. „Spre deosebire de liderul PD, care, în cadrul emisiunii de vineri de la Moldova 1, nu părea afectat de „renunţarea la vis”, rămânând calm, coerent, optimist, liderul PL abia îşi stăpânea supărarea, întrerupându-l pe Filat când acesta încercă să vorbească despre realizările AIE, reproşându-i că „se laudă”. Din fericire, şi premierul a dat dovadă de suficientă stăpânire de sine”, notează editorialistul în „Jurnal de Chișinău”.

Portalul Union.md notează că după ce liderul PL, Mihai Ghimpu, a anunțat că liberalii vor vota doar un candidat „destoinic” la funcția de sef al statului, vicepreședintele formațiunii, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, da şi nume ale unor candidați potriviți. „Compozitorul Eugen Doga, președintele Curții Constituționale Alexandru Tănase, fostul deținut politic Alexandru Leşco, ambasadorul R. Moldova în SUA, Igor Munteanu sau jurnalistul Vasile Botnaru ar fi candidați buni pentru a fi promovați în funcția de președinte”, a declarat Dorin Chirtoaca pentru postul public de televiziune, citat de Union.md.

Ziariștii cotidianului „Timpul” au contactat câţiva parlamentari comunişti şi i-au întrebat de ce nu-şi depun mandatele, dacă spun că Parlamentul e nelegitim? Deputatul Grigore Petrenco susține că dacă deputații PCRM îşi depun mandatele, în locul lor vor veni deputații din Alianța, de aceea nu „crede că oamenii vor așa ceva”. În opinia deputatei PCRM, Inna Supac, „Parlamentul actual este nelegitim şi orice proiect adoptat acum va fi declarat nelegitim de următorul Legislativ, care va fi ales în mod democratic. [...] Este un proiect politic, sperăm să înţeleagă acest lucru colegii din Parlament şi unica decizie de joi să fie dizolvarea Legislativului”, susține deputata, citata de „Timpul”.
XS
SM
MD
LG