Deschiderea Berlinalei cu filmul regizorului francez Benoît Jacquot, „Les adieux à la Reine” (Rămas bun reginei), dorea să reliefeze ideea declarată a Festivalului de a promova producţiile cinematografice europene în cadrul programului principal. Alegerea acestei pelicule s-a dovedit a fi bună.
Filmul lui Jacquot este o creaţie opulentă din care nu lipsesc anumite citate ironice din filmele franceze de capă şi spadă.
Renunţînd la orice încercare de împodobire romantică a trecutului, regizorul s-a oprit asupra unui moment crucial al istoriei, evocînd zilele din preajma Revoluţiei franceze din perspectiva personalului de serviciu, angajat la curtea regală. Mai exact a servitoarelor. Acţiunea se derulează în jurul unei tinere (Léa Seydoux) care are sarcina să-i citească reginei Maria Antoaneta (Diane Kruger) din diverse cărţi. Tînăra este fascinată de luxul de la curtea regală, de viaţa şi frivolităţile nobilimii, şi de decadenţa aurită a unei clase parazitare. Pe de altă parte, este intimidată de aureola care înconjoară vîrful puterii, adică pe regina, Maria Antoaneta. Suportă capriciile reginei cu stoicism servil, pendulînd între lealitate şi nemulţumire sublimată. Acceptă să se deghizeze în hainele reginei pentru a induce în eroare grănicerii care păzesc ieşirile din ţară. Anturajul regal, cuprins de panică încearcă să fugă şi să-şi salveze bogăţiile. În învălmăşeala momentului, produsă de prăbuşirea sistemului politic, o ştim din istorie, fuge şi Maria Antoaneta. Dar asta nu mai intră în acest film care s-a bucurat şi de aprecierea criticilor.
Cele mai multe puncte în topul filmelor care au rulat deja la Berlinală a primit, deocamdată, filmul german „Barbara”, în regia lui Christian Petzold. Acţiunea se petrece în anul 1980 în fosta Republică Democrată Germană. Barbara (jucată de Nina Hoss) este medic şi intenţionează să se căsătorească cu un cetăţean vest-german. Astfel, conflictul cu autorităţile este programat.
Drept pedeapsă, este transferată din capitală în provincie. Securitatea Stasi o urmăreşte şi o şicanează. Medicul şef este pus s-o spioneze şi îi mărturiseşte că e agent. Logodnicul din vest îi aranjează fuga, ea însă renunţă în ultima clipă, oferind unei deţinute evadate şansa să scape. Faptul că între Barbara şi medicul şef s-a înfiripat o relaţie de dragoste conferă, totuşi, deznodămîntului un happy end umbrit de perspectivele pe care i le rezervă realitatea socialismului din Germania de est.
Mai multe filme din programul principal au tematizat problema terorismului. Astfel, filmul american al lui Stephen Daldry, intitulat „Extrem de zgomotos şi incredibil de aproape”, ilustrează, din perspectiva unui copil din New York, trauma atacului de la 11 septembrie 2001. În urma atentatului, un băieţaş (interpretat exelent de Thomas Horn) îşi pierde tatăl.
Nu-i vine să creadă şi începe, pe cont propriu, să caute urmele celui dispărut. Între lucrurile păstrate de tatăl său, băiatul a găsit o cheie, lăsată într-un plic pe care scrie un nume. Îi contactează pe toţi cu acel nume, fiind însoţit de un bătrîn traumatizat (jucat de Max von Sydow) despre care crede că este bunicul său.
Terorismul islamist dintr-o altă parte a lumii se află în centrul filmului regizorului filipinez, Brillante Mendoza, „Ostateci” (cu Isabelle Huppert în rolul principal). Acţiunea se petrece tot în anul 2001, aproape în paralel cu atacul terorist de la New York. Un grup de fundamentalişti capturează mai multe persoane pentru a încasa o sumă mare de bani în schimbul eliberării ostatecilor tîrîţi prin jungla filipineză.
Problema terorismului s-a aflat şi în centrul coproducţiei anglo-irlandeze, „Shadow Dancer” (Siluete dansînd), în regia lui James Marsh, care a rulat în programul principal, dar în afara competiţiei. Conflictul din Irlanda de Nord este prezentat din perspectiva unei femei (Andrea Rieborough) care doreşte să supravieţuiasă împreună cu fiul ei violenţelor în care trăieşte din copilărie. După un atentat eşuat la Londra, ea va fi arestată şi i se propune, în schimbul libertăţii, să devină informatoarea serviciului secret britanic. Acceptă propunerea. Mustrările de conştiinţă şi dilemele morale, născute din această decizie, o determină să se aventureze într-un rol dublu din care, în final, totuşi reuşeşte să scape.
