Linkuri accesibilitate

„S-a terminat. Gata. Am să fac tot posibilul, şi cu partidul, ca să promovăm adevărul în Republica Moldova”


Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, în dialog cu Valentina Ursu.



Liderii Alianței pentru Integrare Europeană se pregătesc să anunțe un plan nou pentru alegerea șefului statului. În anticiparea acestui anunț, Valentina Ursu a stat de vorbă cu liderul liberalilor, Mihai Ghimpu.


Mihai Ghimpu: „Dacă nu cedam funcţia de speaker şi de prim-vicepreşedinte al Parlamentului, şi de membru al Biroului permanent, şi una din cele trei instituţii de stat - Procuratura generală, Ministerul de Interne sau Centru pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei, atunci nu era Alianţa. Politica noastră a fost nu pentru interesul nostru, funcţii şi nu ştiu ce, dar pentru cetăţeni. Din păcate, nu a fost apreciat gestul nostru, al liberalilor. Ba din contra, s-au folosit de bunătatea noastră, de faptul că noi cu comuniştii nu ne putem duce şi atunci poţi să faci ce vrei. Dar până aici. Mai departe gata. Noi am discutat la biroul permanent al partidului şi am hotărât, le-am propus colegilor şi mulţumesc că au acceptat. Aşa cum am cedat funcţia de speaker până acum, nu mai pretind la ea, nu pretindem să înaintăm candidat la funcţia de preşedinte al Republicii. Lasă să o fac acei trei, care au făcut jocul murdar pe la spatele nostru - cele două componente ale Alianţei şi s-au dus cu grupul Dodon pe la Bruxelles, peste tot. Dacă ei consideră că e mai bine cu Dodon să facă politică decât cu liberalii, lasă s-o facă. Noi nu mai vrem funcţii, fiindcă cunoaşte lumea şi ce se întâmplă în Alianţă şi care e viaţa cetăţenilor şi problemele pe care le avem. Ei au pârghii, iar noi doar răspundere. Şi noi de azi înainte vom face politica nu pro-Alianţă, cum am făcut până acum, totul în detrimentul partidului. De acum o să ne gândim la electoratul nostru, care este pentru adevăr, pro-românesc, şi considerat de unii ca extremă. Unii, care promovează minciuna, noi adevărul - noi suntem extremişti, el cu minciuna şi cu politica veche a lui Stalin, comunistă, el e echilibru. Vedeţi până unde am ajuns? S-a terminat. Gata. Am să fac tot posibilul, şi cu partidul ca să promovăm adevărul în Republica Moldova. Altfel, aşa cum au căzut sub maşina de tocat carne alte partide, aşa se va întâmpla şi cu PL-ul. E clar că nu este doar politica unor politicieni, sau a unor partide din Moldova. Asta este politica Moscovei, prin intermediul acestor partide. Astăzi politica stă aşa: odată ce n-au reuşit să-ş înfrângă pe Dorin Chirtoacă la funcţia de primar general, înseamnă că trebuie de distrus partidul de sus. Şi lupta s-a pornit împotriva lui Ghimpu, să dea jos acest partid de la putere şi din viaţa politică.”

Europa Liberă: Chiar acelaşi Igor Dodon spune că în cadrul Consiliului municipal Chişinău el a fost acel care a ajutat la crearea majorităţii.

Mihai Ghimpu: „Să nu-şi ia laurii. Toată lumea cunoaşte că un consilier comunist a ieşit şi a susţinut primarul, şi a avut loc prima şedinţă, la care s-au votat multe proiecte, acordul de împrumut de la BERD. Noi deja rezolvasem problema. Asta îi place lui să se laude, dar eu vreau să spun încă o dată: noi am cedat mult, cu toate că am înţeles că nu putem promova nimic ce ţine de adevărul ştiinţific, adevărul istoric, de condamnarea crimelor regimului comunist, crezând că mişcăm în plan social, în plan economic. Dar nici aici lucrurile nu merg. Aşa că ne întrebăm: ce fel de Alianţă avem noi, dacă nici în plan naţional, nici în plan economic, nici în plan social nu facem nimic. Alta e că nu este alternativă.”

Europa Liberă: Ţinând cont de aceste declaraţii, pe care le faceţi la microfonul Europei Libere, cum poate fi depăşită criza? Pentru că am reţinut de la domnul Dodon, că dacă AIE în câteva zile nu începe procedura de alegere a şefului statului, socialiştii încep pregătirile de alegeri anticipate.

Mihai Ghimpu:
„Nu-l mai ascultaţi, mă rog, şi nu luaţi în serios declaraţiile lui, fiindcă el nu trece pragul. Astea sunt declaraţii ca să arate că este puternic.”

Europa Liberă: Care e compromisul, pe care l-aţi găsit în cadrul Alianţei? Şi dacă a fost găsit?

Mihai Ghimpu:
„Compromisul trebuie să-l găsească ei, aceştia trei care s-au înţeles şi au înlăturat PL-ul din problema alegerii preşedintelui - PLDM, PD şi socialiştii. Ei şi-au asumat alegerea preşedintelui, da?”

Europa Liberă: Bine, dar fără 12 voturi ale PL-ului este imposibil.

Mihai Ghimpu:
„Corect. Dar lasă ei să selecteze candidatul, pe urmă să vină să spună: iată noi avem unul, doi, trei candidaţi. Şi noi, liberalii vom spune, votăm sau nu votăm. Am spus: noi n-o să votăm o păpuşă. Noi vrem un preşedinte, cu care cu adevărat să ne mândrim, un preşedinte care promovează adevărul şi nu minciuna, un preşedinte care nu se va băga în scheme economice, frauduloase, ş.a.m.d. Şi aici liberalii o să rămână fermi. Timpul ne-a arătat că noi am fost doar folosiţi în lupta pentru adevăr, în lupta împotriva corupţiei, în lupta împotriva schemelor, împotriva comunismului. Au folosit PL-ul doar pentru interese meschine. Până aici. Gata.”

Europa Liberă: Să înţelegem clar că PL nu va înainta un candidat pentru funcţia supremă în stat?

Mihai Ghimpu:
„Noi nici nu înaintăm, nici nu pretindem, fiindcă ei singuri nu vor vota. Aşa cum au încercat să ne compromită, am hotărât împreună referendum, s-au dat într-o parte şi prin aceasta au pus în bătaie PL-ul şi pe mine.”

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, nu înaintaţi Dumneavoastră candidatul pentru că nu sunteţi sigur că va fi susţinută candidatura. Pe de altă parte aceeaşi nesiguranţă poate fi valabilă şi în cazul când ceilalţi înaintează un candidat şi PL să nu vrea să-l accepte.

Mihai Ghimpu:
„Dacă se înaintează un candidat care corespunde criteriilor pe care le-am enunţat eu, noi vom vota. Avem oameni cinstiţi, avem oameni verticali, avem oameni pe care nu-i interesează milioanele şi miliardele, avem oameni care ştiu că adevărul a stat la baza omenirii şi nu minciuna. Avem. Şi dacă o să vină cu aşa un om noi o să-l votăm.”

Europa Liberă: A fost lansată ideea că odată cu convocarea şedinţei de primăvară-vară a Parlamentului trebuie să fie stabilită şi data alegerii şefului statului. Aşa va fi?

Mihai Ghimpu:
„Ca să nu profanăm încă o dată această instituţie, căci tot ce s-a făcut până acum a fost profanarea instituţiei prezidenţiale şi a funcţiei de preşedinte, trebuie mai întâi să găsim candidatul, şi apoi să numim data. De ce să numim data şi să venim iarăşi că nu avem candidat? Cât se poate să ne batem joc de oameni şi de stat? Fiindcă noi reprezentăm statul acum, nu doar Filat, Lupu şi Ghimpu.”

Europa Liberă: Dar şi identificarea unui candidat nu poate dura la nesfârşit.

Mihai Ghimpu:
„Dacă se dorea demult era ales preşedintele. Voturi sunt. Vreau să vă spun că se apropie de noi, liberalii, oameni de la comunişti, care ne-au spus că ei ne găsesc voturi. Aşa că voturi sunt. Dacă noi am găsit, liberalii, un vot şi am spart gheaţa în Consiliul municipal, apoi aceştia care se consideră mari tuji, politicieni cu miliarde, cu milioane n-au găsit. Hai să fim serioşi. N-a fost dorinţă. Jocuri de interese.”

Europa Liberă: Acum s-a creat totuşi o situaţie destul de delicată. Dacă Dumneavoastră ziceţi că renunţaţi la funcţia de speaker, PD-ul oricum rămâne cu două funcţii, şi cea de preşedinte al Parlamentului, şi cea de prim-vicepreşedinte al Legislativului.

Mihai Ghimpu:
„Păi, asta cred că e şi unul din interesele acestui joc, de a nu alege preşedintele, a fost şi aceasta, aceste două funcţii. Poate şi faptul că cineva a înţeles că e mai importantă funcţia de speaker, decât de preşedinte al Republicii. Dar n-o să fie aşa, PD nu poate avea două funcţii în conducerea Parlamentului. Una: dacă domnul Lupu e speaker, înseamnă că fiecare câte unu.”

Europa Liberă: Luaţi în calcul şi varianta, în eventualitatea alegerii şefului statului, creării unei alte majorităţi în cadrul Legislativului, fără PL?

Mihai Ghimpu:
„Sigur că. Alegând preşedintele lor le trebuie dor trei voturi încă. Cât e de a găsi trei voturi? O să treacă înşişi comuniştii, o să le dea Moscova. Ori acum, ori după viitoarele alegeri e clar că politica mare şi interesul este ca PL să nu fie la guvernare. Ascultaţi-mă şi analizaţi foarte bine ce spune gura Moscovei la noi aici, care se mândreşte că merge pe la Bruxelles? Ce, noi nu pricepem că cineva aranjează, organizează aceste întâlniri ca să-l facă mare şi tare. Nu toată lumea e prostă în republica Moldova.”

Europa Liberă: Admiteţi varianta ca PL să fie în opoziţie?

Mihai Ghimpu:
„Noi unde nu vom fi, vom lupta pentru ceea ce luptăm şi astăzi. Dar nu vom ceda adevărul, identitatea noastră, limba pentru o funcţie, şi nici pentru o guvernare. Obiectivul nostru, lupta pentru adevăr, e mai presus decât funcţiile în stat.”

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, ce se poate întâmpla dacă se resetează AIE?

Mihai Ghimpu:
„O resetare asta ar însemna înlăturarea, în cazul dat suntem noi, Partidul Liberal, de la guvernare. Ceea ce nu-i place Moscovei şi multora de la noi, fiindcă Moscova niciodată nu a făcut lucrurile cu mâinile sale, le face cu mâna politicienilor de la noi. A înlătura un partid pro-românesc, un partid pentru adevăr, pentru că nu le place.”

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, pe de altă parte comuniştii mizează pe neligitimitatea actualei guvernări, ei nu au cale întoarsă. Nu? Asta e. Ce fac ei dacă depăşiţi această criză?

Mihai Ghimpu:
„Dar ei deja sunt morţi politic şi îi vedeţi, sunt în agonie, umblă prin instituţiile statului. Dacă e ales preşedintele sigur că partidul Comuniştilor cade iarăşi din nou în disgraţia sufletului. Fiindcă ei înţeleg că doar acum, cât Voronin mai are încă puteri, mai pot încerca să readucă partidul la guvernare. Anii trec, Voronin, aşa e viaţa, anii se duc şi fiecare din noi ajunge când puterile se epuizează. Şi sigur că acum cea mai bună soluţie pentru ei. Fiindcă noi în loc să duci la bun sfârşit lupta cu comunismul, noi am început lupta împotriva noastră şi asta a dus la ridicarea imaginii lor. Dacă se alege preşedintele desigur că comuniştii devin slabi şi se poate întâmpla ca să înceapă să părăsească corabia. Dar poate şi nu. Pentru Republica Moldova pericolul nu e doar în Partidul Comuniştilor, pericolul e şi în viitorul partid socialist, fiindcă diferenţa între Dodon şi Partidul Comunist nu există. Acelaşi interes financiar, antinaţional, pro-rus, interesul Moscovei aici, dar nu interesul cetăţenilor. Aceştia sunt mai periculoşi, fiindcă Voronin e spre asfinţit, iar aista abia apare. Doar dacă era bine în cadrul Alianţei, între noi relaţiile bune, comuniştii demult erau morţi. Noi i-am menţinut vii şi i-am întărit puţin. Dodon, însă, trebuie să nu-i permitem noi să ajungă, fiindcă o să avem aceleaşi probleme, poate şi mai grave, pe care le-am avut cu Voronin.”

Europa Liberă: Deci ideea unui candidat nepolitic, susţinut de AIE şi grupul socialiştilor prinde sau nu prinde rădăcini?

Mihai Ghimpu:
„De ei depinde. Ei au fost şi au consultat Moscova, Bruxelles. Păi lasă acum să ţină cont că nu socialiştii sunt parte componentă a Alianţă, nu datorită socialiştilor s-a format Alianţa şi au ajuns în funcţie domnul Filat ca prim-ministru, domnul Lupu şi eu. Dar datorită voturilor liberalilor. Şi dacă consideră că nu mai au nevoie de voturile liberalilor e treaba lor.”

Europa Liberă: Dar acum PL-ul se autoizolează?

Mihai Ghimpu:
„Nu ne izolăm. Noi rămânem în Alianţă. Vom susţine programul, pe care ni l-am asumat. Dar ceea ce ţine de funcţia preşedintelui, lasă să decidă ei. Această strategie adoptată de ei, că unii se retrag, da Dodon să bată liberalii, e prea mârşavă, fără bunul simţ. Se hotărăşte referendum, să te retragi, să laşi numai PL-ul în bătaia asta.”

Europa Liberă: Şi domnul Lupu, şi domnul Filat au zis da referendum, numai că după alegerea şefului statului.

Mihai Ghimpu:
„Nu, nu. Referendum, dar nu cu articolul 78 şi cu nu ştiu ce. Constituţia în redacţie nouă. Faptul că PLDM a înaintat 18 articole pentru modificarea articolului 78, care ţine de schimbarea mecanismului de alegere a preşedintelui şi trecerea la republică parlamentară, demonstrează că PL-ul a avut dreptate, că trebuie o nouă constituţie. Şi aici rămâne fermă poziţia noastră, gata. Noi am vrut să salvăm situaţia şi să menţinem Alianţa şi am venit şi cu noua constituţie, şi cu dezvoltarea mecanismului printr-o lege organică şi s-au împotrivi şi de-atâta şi Curtea ne-a dat. Fiindcă au fost telefoane, comenzi. Tot ce a lansat PL-ul a fost compromis. Profanat în mod conştient, sau inconştient, dar a fost. Este programul, în program ce e scris? Noua constituţie, ori prin Parlament, ori prin referendum, dat nu modificarea articolului 78, pe urmă cutare, pe urmă să facem nu republică parlamentară. La noi poate să apară şi republică guvernamentală.”

Europa Liberă: Ce va fi pe data de 16 februarie în Parlament?

Mihai Ghimpu:
„Şedinţa Parlamentului, cu ordinea de zi, adoptată la Biroul permanent.”

Europa Liberă: Şi nu neapărat cu includerea alegerii şefului statului.

Mihai Ghimpu:
„Poate şi da. Nu ştiu, nu pot să spun astăzi.”

Europa Liberă: Când luaţi o decizie comună?

Mihai Ghimpu:
„Să vedem dacă este candidat şi apoi. Noi n-o să votăm. Fiindcă sunt două lucruri aici. Nu numai compromiterea, cum am zis eu, a institutului Preşedinţiei şi a funcţiei de preşedinte, dar dacă numeşti data alegerilor şi nu ai candidat, asta poate să ducă la alegeri anticipate. PL-ul demult a spus, că noi nu vom vota pentru declanşarea procedurii alegerii preşedintelui care va duce la alegeri anticipate şi aducerea comuniştilor la putere. Să-şi pună pofta în cui cei care cred că e aşa. Actul guvernării ni l-am asumat nu pentru interesul nostru, a trei partide, sau a liderilor, sau a membrilor de partid, dar pentru cetăţeni, pentru binele lor, nu pentru binele nostru. Dar la noi corupţia, dacă picioarele aveau până acum de doi metri, acum de patru metri picioarele corupţiei. Uitaţi-vă ce se întâmplă în sistemul judecătoresc, uitaţi-vă ce se întâmplă la Curtea Constituţională. Dacă în Constituţie e scris negru pe alb, dreptul Parlamentului - vrea, formează judecătorii economice, specializate, ori pentru examinarea dosarelor copiilor, a mafioţilor. Şi ce acum? Ce e în sistemul judecătoresc? De ce toate se întâmplă? Din cauza noastră, sus e putred. Şi aici speranţa mea este să tragă concluzii şi să se oprească şi să spună: ne ajunge, avem, hai să facem pentru alţii. Eu nu vreau să fiu măturat alături de ei. Ce poate să facă Partidul Liberal, care şi-a asumat actul guvernării? Unde e vama? Unde e fiscul? Unde e procuratura? Unde-s grănicerii? Unde e Centrul de combatere a corupţiei? Unde e Ministerul de Interne? Ce poţi să faci într-un stat, unde fenomenul cel mai important e corupţia? Corupţia judecătorilor, corupţia procurorilor, corupţia poliţiei, corupţia, şi la Curtea Constituţională, să mă ierte unii, dar e aşa. Fiindcă altfel nu pot să înţeleg de ce au luat hotărârea asta ieri, dar în zadar. Să vedeţi, că noi n-o să le dăm voie.”

Europa Liberă: De ce ziceţi în zadar?

Mihai Ghimpu:
„În zadar, fiindcă litigiile economice, aşa cum am hotărât noi să se ducă la instanţele de fond, acolo o să se ducă. Milioanele nu salvează şi nu întotdeauna poţi să-i cumperi pe toţi. Aici e problema. Cine conduce în statul acesta?”

Europa Liberă: Alianţa pentru Integrare Europeană.

Mihai Ghimpu:
„Care Alianţă? Care Alianţă? Uitaţi-vă, Curtea face ce vrea, judecătorii fac ce vor, executorii judecătoreşti fac ce vor, procuratura fac ce vor, toţi fac ce vor.”

Europa Liberă: Poate miza aici şi o puneţi, că doar un şef de stat ar putea să pună stavilă tuturor.”

Mihai Ghimpu:
„Nu, asta oamenii cred că un şef de stat. Aşa lumea aşteaptă, să alegem preşedintele şi o să rezolve. Nu, un şef de stat rămâne cu medaliile şi comandant suprem.”

Europa Liberă: E greu să guvernezi în coaliţie?

Mihai Ghimpu:
„Nu e greu, când ai oameni oneşti lângă tine şi care ştiu că dacă am pornit în trei să curăţim o fântână, nu înseamnă că unul îi dau drumul în fântână. Asta nu e alianţă.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG