Linkuri accesibilitate

In Grecia continuă negocierile politice asupra noilor măsuri de austeritate cerute în schimbul unui al doilea împrumut financiar european


Oamenii politici din Grecia vor încerca din nou astăzi să ajungă la un acord privind măsurile noi de austeritate care trebuie luate în schimbul unui al doilea împrumut de salvare în valoare de 130 de miliarde de euro. Cancelara Germaniei, Angela Merkel le-a cerut să se grăbească liderilor partidelor conservator, socialist și celor de extremă dreapta, care au amânat deja de două ori negocierile.
Creditorii internaționali și guvernul elen au avertizat că fără acest nou credit Grecia ar putea intra în faliment la 20 martie. Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Centrală Europeană cer tăierea salariilor în sectorul bugetar, micșorarea numărului de angajați ai statului și reducerea pensiilor. Sindicatele grecești înfuriate de perspectiva de adâncire a austerității au organizat marți o grevă de 24 de ore.
XS
SM
MD
LG