Linkuri accesibilitate

„Citesc ceea ce contribuie la creşterea mea profesională”


Ziaristul Maxim Pulber
Ziaristul Maxim Pulber

La librăria din Cartier Alla Ceapai a discutat cu jurnalistul Maxim Pulber despre lecturile care te învaţă să trăieşti în era reţelelor de socializare.


Maxim Pulber: „Mi-ar plăcea să citesc romane, doar că nu am timp să le citesc. Citesc ceea ce contribuie la creşterea mea profesională. Ultima carte citită pe care de fapt o citesc şi acum este „Cartea feţelor” de Alexandru Brăduţ Ulmanu care face o abordare a jurnalismului online şi a vieţii în era reţelelor de socializare. Este de fapt, o carte despre Facebook şi nu numai, despre felul în care oamenii îşi petrec timpul, despre politicienii care intră în social media, despre felul în care jurnaliştii sunt atraşi în social media şi cum de fapt Facebook-ul a schimbat lumea.”

Europa Liberă: Ce recomandări ai scos din această carte privind utilizarea ta personală a Facebook-ului?

Maxim Pulber:
Facebook-ul ca oricare alt site de socializare contribuie la branding-ul personal. Omul care ar vrea să devină cunoscut poate să-şi creeze un blog împreună cu Facebook-ul şi Twitter-ul să se promoveze. Omul care doreşte să-şi petreacă timpul acolo nu are decît să citească ce scriu alţii şi să dea like-uri.”

Europa Liberă: Din cîte ştiu ai şi tu un blog personal, după ce ai citit această care ai găsit nişte sfaturi cum să îl scrii mai calitativ?

Maxim Pulber:
„Nu ştiu chiar dacă la modul direct am primit sfaturile pentru că „Cartea feţelor” nu este un manual de jurnalism online sau de blog-ing, dar la modul direct, evident am pus nişte butoane în care oamenii să poată facă share de la mine de pe blog, pentru că lor le vine mai greu să facă copy-paste la link, dar evident mai uşor butonează like-ul, să publice pe Twitter, adică ca să se extindă aria utilizatorilor şi aria celor care văd ceea ce scriu eu.”
XS
SM
MD
LG