Linkuri accesibilitate

Serghei Lavrov mediază pacea la Damasc


Suporterii preşedintelui Bashar al-Assad îl întâmpină pe Serghei Lavrov la Damasc

Suporterii preşedintelui Bashar al-Assad îl întâmpină pe Serghei Lavrov la Damasc

Ţările occidentale îşi retrag ambasadorii din Siria, unde continuă violențele între forțele guvernamentale și militanții anti-regim.


Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov s-a întâlnit astăzi la Damasc cu președintele sirian, Bashar al-Assad în timp ce în Siria continuă violențele între forțele guvernamentale și militanții anti-regim.

Oficialul rus aflat într-o misiune de mediere i-a spus lui Assad că orice lider trebuie să accepte partea sa de responsabilitate pentru ceea ce se întâmplă în propria țară. Potrivit lui Lavrov, a primit în schimb asigurări că Assad este hotărât să oprească violențele față de oponenți și că va anunța în curând calendarul unei reforme constituționale. Moscova la rândul ei este gata să ajute la rezolvarea crizei siriene pe baza ”poziției prezentate în inițiativa Ligii Arabe”.

Bashar al-Assad şi Serghei Lavrov

Bashar al-Assad şi Serghei Lavrov

La Damasc, Lavrov a fost însoțit de șeful serviciului de informații externe al Rusiei, Mikhail Fradkov. Cei doi au fost întâmpinați de mii de sirieni pro-guvernamentali aliniați de-a lungul traseului dinspre aeroport cu drapelele Rusiei, Chinei și Siriei.

Duminică, Rusia a folosit împreună cu China dreptul de veto la Consiliul de Securitate ONU pentru a bloca o rezoluție în sprijinul planului de pace în Siria propus de Liga Arabă. Planul făcea apel la demisia președintelui Assad la aproape 11 luni de proteste soldate cu mii de victime și organizarea alegerilor.

Un plan despre care ministrul rus de externe spusese că ar sprijini una din părțile aflate în „război civil” în Siria. Despre criticile occidentale față de vetoul rusesc, Lavrov a spus că ar fi isterice.

„Cu ajutorul acestor declarații isterice cred că încearcă să ascundă adevărul despre ceea ce se întâmplă. Iar adevărul este că sursele violenței în Siria sunt câteva”.

Cu ore numărate înainte de sosirea delegației ruse astăzi la Damasc, activiștii sirieni relatau că forțele armate au reluat bombardarea orașului Homs, într-o încercare de a înăbuși revolta opoziției. Ei spun că forțele guvernamentale au ucis numai luni aproape 100 de civili, dintre care câteva zeci la Homs, dar aceste informații nu au putut fi confirmate din surse independente.

Ministerul sirian de interne a spus într-o declarație că a pierdut luni șase oameni la Homs și că va continua să vâneze ”grupurile de teroriști” până când securitatea va fi restabilită.

Astăzi, Franța, Italia Spania și cele șase țări ale Consiliului de Cooperare din Golf au anunțat că-și retrag ambasadorii de la Damasc. Marea Britanie făcuse anunțul zilele ieri, iar Statele Unite au spus că-și închid ambasada și evacuează personalul din cauza deteriorării securității:

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland a spus că situația în zona Damascului devine tot mai violentă pentru că regimul ar pierde controlul după ce a recurs el însuși la violență în loc de dialog cu concetățenii.

Președintele Statelor Unite Brack Obama a spus că țările occidentale rămân hotărâte să găsească o soluție pentru criza siriană fără a recurge la forță.

În timp ce occidentalii sunt în căutarea unei noi strategii, premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan a anunțat astăzi că țara sa pregătește un plan după eșecul rezoluției la Consiliul de Securitate ONU. Fără a oferi detalii, Erdogan a spus la o întâlnire de partid că ar avea în vedere o inițiativă multilaterală a „țărilor care sunt alături de poporul Siriei nu de guvernul ei”.

Organizațiile pentru drepturile omului estimează la peste 6000 numărul morților în Siria din cauza violențelor izbucnite în martie trecut. Fondul Națiunilor Unite pentru Copii spune că și-au pierdut viața cel puțin 400 de copii.
XS
SM
MD
LG