Linkuri accesibilitate

Jurnalul sătpămânal cu Elena Chiriac-Motricală.



Luni

Ora şase. Adelina s-a săturat de somn şi face deşteptarea generală. Tacit protestează toţi, dar se conformează. Alin a găsit soluţia cea mai potrivită pentru continuarea somnului. Afară e frig şi el se pare că e răcit, are temperatura 36,9. Nu se poate duce la şcoală că e responsabil şi nu vrea să-şi molipsească de viroză colegii. Taică-său îl susţine. Fug la bucătărie - e ora micului dejun. Petrec fetele la şcoală şi la grădiniţă. Mă pregătesc să plec la serviciu. Alin constată că timpul trece plictisitor de greu. Eu am altă părere. Dacă aş mai avea la dispoziţie vreo două ore aş reuşi să termin materialele pentru numărul următor al ziarului. E frig.

Marţi

Toată lumea pleacă la şcoală, servici şi grădiniţă. Plictiseala singurătăţii a învins responsabilitatea socială a lui Alin. Eu plec la Chişinău în compania „Cavalerilor armoniei” de la Boşcana. Frumos şi talentat colectiv.

Mergem la deschiderea expoziţiei „Fabricat în Moldova”. Doisprezece reprezentanţi ai raionului şi-au expus produsele la standul din pavilionul II. Avem de toate: mezeluri, produse apicole, mere, făină, colaci, seminţe şi lucrări de artizanat. Ca şi toată Moldova. Cum de reuşim să ne considerăm săraci şi să asigurăm cu locuri de muncă producătorii agricoli din Turcia, Polonia, Spania, Ucraina? În pavilionul II sunt majoritatea antreprenori din provincie. Ei vor să fie văzuţi şi de guvernanţi, nu doar de studenţii şi pensionarii veniţi după produse mai ieftine. Deschiderea oficială a expoziţiei e în pavilionul nr.I, acolo majoritare sunt vitrinele celor mai influenţi agenţi economici din ţară. Le admir, dar mă întorc în pavilionul II să procur lapte de la Râşcani. Mă solidarizez astfel cu provincialii, care au depus un efort să se deplaseze până la Chişinău şi aşteptau să fie apreciaţi. Natalia Cangea, meşteriţa de la Zolonceni, care are experienţă expoziţională, îşi linişteşte colegii: „Aşa-i prima zi la expoziţie. Pe urmă apar mai mulţi vizitatori, se pot stabili şi contacte, încheia contracte...” Cântecele „Cavalerilor Armoniei” degajează atmosfera. Lumea-i ascultă şi priveşte cu drag. Artiştii ştiu să se promoveze, majoritatea producătorilor provinciali - nu.

Pe la prânz ne pornim spre Criuleni. O doamnă porneşte un cântec despre munte, colegii o susţin. Urmează o altă melodie - tot tristă. O voce de pe bancheta din spate a microbuzului constată: „Când mergeaţi spre Chişinău - cântaţi de veselie, dar cum vă întoarceţi spre casă - cântece de jale”. La Boşcana „Cavalerii Armoniei” coboară, spre Criuleni îmi continuu drumul cu Aurelia Rotaru, metodistă la Direcţia Cultură şi Turism Criuleni. Ne gândim că ar fi binevenită o expoziţie locală „Fabricat în raionul Criuleni”. Ziua de muncă continuă. Frigul e în centrul atenţiei. E ultima zi de ianuarie.

Miercuri

Adelina e iarăşi prima. Afară minus - 19 grade, în casă e cald. Facem un efort şi mergem la bucătărie. Apoi traseul obişnuit: scoală-grădinţă-servici. Alin se întoarce de la poartă şi-mi spune că trebuie să meargă la şcoală cu părinţii. „Oare ce-a făcut?”- mă întreb eu. „De ce?”- îl întreb. „Pentru că ne-au spus că va fi viscol mare”- îmi răspunde elevul din clasa I. Mi s-a luat o piatră de pe suflet. A apărut soarele. E cu dinţi, dar e frumos. Pe drum spre serviciu aud despre consecinţele frigului - în mai multe gospodării a îngheţat apeductul. Mă copleşeste cotidianul (problemele altor oameni, ideile copiilor mei), şi mă întreb: „dar unde-s eu?”


Joi

Un banc spune că orice femeie în orice casă are locul său de distracţie, unde dacă vrea găteşte, dacă nu, spală vasele. Am şi eu acţiunile dictate de statutul de mamă. Pe cât e de onorific, pe atât de dificil. Nu ştiu cum e la alţii, dar copiii mei îmi stimulează mereu imaginaţia când imi prezintă lista solicitărilor şi necesităţilor. Sunt cel mai eficient stimulent al muncii şi creativităţii. Ei pot să te ridice până la cer şi tot ei să te facă una cu pământul, involuntar, fără rea-intenţie, doar prin non-conformismul lor. E bine, ei ştiu ce vor de la viaţă, sunt mai pragmatici decât noi, părinţii lor. Îi invidiez pentru posibilităţile, capacităţile şi descătuşarea lor şi îi compătimesc pentru faptul că în fiecare zi descoperă câte o faţetă a moştenirii istorice sociale din ţară. Nu mă mai îndeamnă să privim împreună ştirile, pentru că, zic ei, din desene animate învaţă mai multe lucruri bune. Azi le dau dreptate.

Vineri

Ori timpul trece prea repede, ori noi zburăm prin el, dar între luni şi vineri distanţa e prea mică. Andreea, mezina mea, care nu obosea să mă întrebe când vine iarna mă avertizează: „M-am săturat de iarna asta: e numai frig şi nici zăpadă nu-i”. O cred, spera să se plimbe cu săniuţa, dar nu ninge.

Mi-am amintit de ea la întrunirea tinerilor din raionul Criuleni. Azi au pus în discuţie necesitatea participării lor în viaţa comunitară. Propuneri, idei şi solicitări. Unii sunt activi, alţii mai melancolici, dar împreună visează la un viitor senin în ţara aceasta. Sper ca în aşteptările lor să nu trăiască deziluzia Andreei legată de iarna mult-aşteptată. Inspirată de optimismul tinerilor revin la birou.

Mi se aminteşte că sunt aşteptată la o şedinţă şi la două adunări. Mi se face jale de timpul meu. Cine mi-l recuperează? Doar eu îl pot salva pentru mine, dar mă las dominată de insuportabilul „trebuie”.

*Elena Chiriac-Motricală, absolventă a Facultăţii de jurnalism a Universităţii de Stat din Moldova. Soţie şi mamă a cinci copii: Ilinca, Daniela, Adelina ,Alin-Gabriel, Andrea. Redactor-şef al ziarului „Est Curier" ce se difuzează în raioanele Criuleni şi Dubăsari, preşedinta AO „Centrul Media de Comunicare pentru Democraţie".

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG