Linkuri accesibilitate

Mihail Saakașvili, președintele Georgiei, regretă la Washington o serie de compromisuri făcute în politica de reformă și cea religioasă


Preşedintele Georgiei, Mihail Saakașvili a declarat, după întrevederea pe care a avut-o la Washington cu secretarul de stat american, Hillary Clinton că regretă faptul că a făcut anumite compromisuri in politica sa de reformă şi că nu a promovat legea privind libertatea minorităţilor religioase în primul an al preşedinţiei sale. Prin legea adoptată în vara anului trecut, cinci grupuri minoritare religioase, printre care şi Biserica Armenească au căpătat statut de „entităţi legale”. Saakașvili conduce Georgia din 2004 şi mandatul său se încheie anul viitor. Pe de altă parte, purtatoarea de cuvînt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland a declarat că Statele Unite susţin în continuare integritatea si suveranitatea teritorială a Georgiei şi vor continua să sprijine reforma armatei şi modernizarea capacităţilor defensive ale Georgiei pentru a fi in inter-operativitate cu Alianţa Nord Atlantică.
XS
SM
MD
LG