Linkuri accesibilitate

Muzica are un efect imediat asupra copiilor


Dr. Sarah Hodkinson, expertă în terapie muzicală pentru copiii cu probleme

Dr. Sarah Hodkinson, expertă în terapie muzicală pentru copiii cu probleme

Specialiști britanici în terapia prin muzică în ajutorul copiilor cu dizabilități din Moldova.


Sunetele produse de un pian, o chitară sau o vioară pot fi singurul mod prin care o persoană cu dizabilităţi să-şi exprime trăirile. În Occident, în centrele de recuperare pentru persoanele cu nevoi speciale, medicii apelează la aşa numita muzicoterapie, prin care se pot ameliora şi uneori chiar vindeca anumite afecţiuni.

Aceste amănunte le-am aflat de la doctoriţa din Marea Britanie, Sarah Hodkinson. Terapia prin muzică a studiat-o la New York şi Boston, iar în prezent îşi oferă serviciile la Shooting Star House, un ospiciu pentru copiii din Londra. La Chişinău a venit pentru două săptămâni. Aici lucrează cu beneficiarii Centrului Hippocrates, copii cu dizabilităţi, şi îi învăţă pe studenţii de la colegiul „Ştefan Neaga” ce înseamnă terapia prin muzică.

Care sunt avantajele acestei terapii, am întrebat-o pe Sarah: „Copii care nu pot vorbi, de exemplu, se pot exprima cu ajutorul instrumentelor muzicale. Noi avem abilităţi înăscute de a răspunde la suntele pe care le auzim. Muzica are un efect imediat asupra copiilor cu dizabilităţi. Ei nu ne pot spune dacă se simt bine sau rău, însă putem deduce acest lucru din suntele pe care le emit cîntînd la un anume instrument.”

Terapia prin muzică nu este costisitoare şi nici nu necesită studii speciale. Părinţii care îngrijesc un copil cu dizabilităţi şi au acasă o chitară sau clopoţei de vînt, de exemplu, pot comunica cu odraslele lor cu ajutorul acestor instrumente.

„Putem folosi clopoţeii de vînt pentru copii care nu îşi pot mişca degetele. Dacă trecem cu acest instrument peste mâna lor, vom observa că reacţionează la sunetul produs de clopoţei. Astfel îi vom încuraja să-şi exprime sentimentele prin muzică. Am întâlnit copii care au început să cînte deşi până în acel moment nu au vorbit.”

Sarah este pentru prima dată în Republica Moldova şi a venit aici la îndemnul unei bune prietene, Jane Ebel. Jane Ebel la Chișinău

Jane Ebel la Chișinău

De trei ani, Jane adună bani pentru a aduce în Republica Moldova, Georgia şi Tadjikistan muzicieni care să lucreze cu copii şi adulţii cu nevoie speciale.

„În Moldova venim cu un grup de doi sau trei muzicieni, oferim lecţii practice studenţilor de la colegiul Ştefan Neaga. Doritorii pot merge cu noi la centrul de recuperare medicală Hippocrates unde îi învăţăm cum să lucreze cu beneficiarii de aici, copii cu dizabilităţi şi părinţii acestora. Îi învăţăm să facă terapie prin muzică. Îmi amintesc de cazul unei mame din Marea Britanie care îmi spunea că niciodată nu şi-a auzit copilul vorbind, însă acesta a început să cînte atunci cînd auzea suntele produse de anumite instrumente muzicale. Era felul său de a comunica cu lumea.”

În Republica Moldova puţini specialişti care îngrijesc copii cu dizabilităţi cunosc despre beneficiile terapiei prin muzică. Directoarea Centrului de recuperare medicală Hippocrates, Specialista Diana Covalciuc

Specialista Diana Covalciuc

Diana Covalciuc, spune că experienţa muzicienilor britanici, îi va ajuta pe colegii din Moldova să înlăture încă un obstacol din faţa persoanelor cu dizabilităţi, cel de comunicare: „Prin aceasta posibil că ating anumite strune şi omul încearcă să emită aceste sunete şi împreună cu terapistul intră într-o rezonanţă şi omul se poate cumva exprima. Elevii Colegiului muzical Ștefan Neaga la un curs de inițiere în terapia muzicală pentru copii

Elevii Colegiului muzical Ștefan Neaga la un curs de inițiere în terapia muzicală pentru copii

Pe de altă parte specialistul coordonează această activitate şi insită la un dialog uneori fiind el care conduce, alteori este persoana cu dizabilitate care conduce şi dă ritmul şi în acest fel are loc această comunicare.”

Muzicienii britanici promit să revină în Republica Moldova şi să-şi împărtăşească experienţa cu toţi cei care vor să afle mai multe despre beneficiile terapiei prin muzică. Datele statistice arată că în Moldova ar exista peste 150 de mii de persoane cu dizabilităţi şi aproape o sută de centre de recuperare şi reabilitare care pot oferi servicii specializate doar pentru vreo cinci mii de persoane.
XS
SM
MD
LG