Linkuri accesibilitate

„Binişor este aici toată lumea vine.”


Cortul termal din apropierea Gării Centrale de la Chișinău
Cortul termal din apropierea Gării Centrale de la Chișinău

Autoritățile locale în ajutorul celor expuși gerului...


În mai multe orașe moldovene au fost ridicate în ultimele zile corturi de încălzire, unde trecătorii cuprinși de frig se pot dezmorți și pot bea un ceai. Oamenii cei mai expuși riscului să înghețe, cei fără adăpost, sunt prezențe mai degrabă ocazionale în aceste noi corturi, care în general se închid noaptea, cu excepția celor de la Bălți. Detalii, în relatarea corespondentei noastre la Chișinău, Alla Ceapai.

La unul dintre cele trei corturi din Capitală, lîngă Gara Auto de la Piaţa Centrală am cunoscut vreo 10 persoane care s-au oprit pentru a se încălzi şi a bea un ceai fierbinte:

- „Deja pentru a treia oară vin. Vînd afară şi îngheţ, este foarte frig şi am zis să vin să beu un ceai, binişor este aici toată lumea vine.”

- „Mă numesc Svetoslav eu aici lucrez pe piaţă şi am fost încîntat. Mi-a spus un prieten că este aici o încăpere unde putem să ne încălzim, iată băieţii ne-au servit cu un ceai. Capeţi putere ca să poţi rezista pînă la trei, patru să lucrezi, pentru că să cîştigi un ban tot este greu în timpul de faţă.”

- „Vin de la un drum lung şi trebuie să aştept rutiera o oră şi am venit să mă încălzesc în rutieră este foarte frig.”

Peste 250 de persoane au trecut pe aici începînd cu ziua de ieri, cînd a fost amplasat cortul, îmi spune Inspectorul superior pentru situaţii excepţionale din sectorul Centru,
Inspectorul Stanislav Visterniceanu
Inspectorul Stanislav Visterniceanu
Stanislav Visterniceanu: „Pînă acum a fost rînd undeva 30 de oameni, diferiţi, şi tineri, şi bătrîni, şi oameni simpli, şi boshetatri. Ei servesc, se încălzesc şi iesă, apoi revin se mai încălzesc.”

În cort erau şi două persoane fără adăpost, categorie care suportă cel mai greu perioada rece a anului. Ei nu au vrut să-mi vorbească la microfon, iar vizitătorii au păreri
împărţite despre prezenţa lor aici:

- „Răsuflăm un aer şi cam... iată ei stau aici beţi şi vai de dînşii. Tot sunt oameni, ţii jale dar po liubomu”.

- „Ce avem de a alege. Şi ei tot sunt oameni, să şadă pe drum să îngheţe, trebuie să-i primească pe toţi că toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu.”

În Chişinău corturile sunt deschise pînă la ora nouă seara. Însă, la Bălţi unde funcţionează două corturi similare, acestea oferă servicii non-stop.

Şeful direcţiei situaţii excepţionale de la Bălţi, Vasile Iovdii spune că ieri o persoană fără adăpost a înnoptat în cort: „Deci un cetăţean a stat toată noaptea. Eu eram la ora 11 noaptea şi el era. A stat pînă dimineaţa acolo. Eu dimineaţa m-am dus el încă era acolo. Deci el a stat şi a stat la călduţ. A băut un ceai, mai glumea. Apoi iar un ceai, a mai stat pe o coastă şi a dormit acolo, pentru că avem scaune, avem mese. Pentru boschetari noi avem centre speciale, unde îi hrănesc, îi cazează, unde dorm, unde se spală.”

La Chişinău 92 de persoane fără adăpost sunt cazate la Centru municipal de găzduire. Deşi centrul are doar orar de noapte şi o capacitate de numai 70 de locuri, nici o persoană nu este refuzată, spune directoarea adjunct a centrului, Georgeta Bîtcă.

Şi Centrul de Triere a Comisariatului de poliţie este aglomerat pe timp de noapte. Tatiana Leahu colaboratoare la Centrul de triere a comisariatului de poliţie: „Sunt cazuri, chiar ieri vă spuneam că patrula a adus o peroană desculţă. Ei cerşesc şi cerşind ei se desbracă şi îngheaţă. Şi iată ieri cînd a fost cazul era într-o stare cînd trebuia de adus, de îmbrăcat, de încălţat.”

Ziua persoanele fără adăpost pot fi găzduite doar pentru trei ore.
Tatiana Leahu
Tatiana Leahu
Tatiana Leahu spune că unii stau zile întregi. Printre care şi Alexandru, de 11 ani fiind un om al străzii: „Nu am locuinţă, nu am unde să merg. Sunt bolnav de TBC. E cu mult mai bine aici decît afară. deşi nu e foarte cald aici, dar cel puţin ne hrănesc. Două zile deja stau aici.”

În luna ianuarie Centrul de Triere a Comisariatului de Poliţie a găzduit circa 182 de persoane fără adapost. Numărul celor de la Centrul Municipal de găzduire nu e mai mic de 90.
Previous Next

XS
SM
MD
LG