Linkuri accesibilitate

Mii de copii au intrat într-o minivacanţa din cauza frigului.


Vremea rea face ravagii în regiunea central şi est europeană. În Ucraina numărul celor morţi din cauza frigului a ajuns la peste 40, morţi prin îngheţare s-au înregistrat şi în Polonia, Romania şi Cehia. Autorităţile pun la dispoziţie, în unele ţări, corturi încălzite pentru a-i adăposti pe cei fără de locuinţă. În Moldova mai multe şcoli au fost închise şi probabil ca ele vor rămîne închise pînă la sfîrşitul săptămînii, cînd se aşteaptă o încălzire a vremii. Liliana Barbăroşie a aflat care este situaţia şcolilor în aceasta perioada şi relatează.

Mii de copii din toată ţara au intrat într-o minivacanţa forţată din cauza frigului. Autorităţile vor să-i protejeze astfel de probleme de sănătate, mai ales pe cei din clasele mici, unii dintre ei având de parcurs şi câţiva kilometri pe jos pe un ger de peste 15 grade. În câteva instituţii, centralele electrice nu au mai făcut faţă gerului, iar la altele nu s-a mai putut asigura transportul elevilor.

Ministerului Educaţiei a anunţat că în raionul Rezina, toate instituţiile de învăţământ, 41 de gimnazii şi licee, au suspendat cursurile în clasele primare printr-o decizie a comisiei locale pentru situaţii excepţionale. Valentin Crudu, şeful direcţiei învăţământ preuniversitar de la Ministerul Educaţiei, spune că decizia a fost luată la solicitarea părinţilor şi va fi valabilă până vineri, după care se va acţiona în funcţie de vremea de afară:

„Un copil între vârsta de 5 şi 8 ani nu trebuie să se afle afară pe o temperatură de minus 10 mai mult de jumătate de oră. Dar în unele cazuri au de mers aceşti copii şi câte un km. E şi normal să-i lăsăm să stea acasă la cald şi să recuperăm aceste ore într-o perioadă mai caldă.”

Iată însă cum descrie problemele cauzate de temperaturile negative Anatol Caraivan, unul dintre managerii şcolari din raionul Rezina:

„În tot raionul clasele I-IV nu sunt la ore. Ca să nu se deplaseze copii pe drumuri. Eu, de exemplu, am copii care vin şi din Râbniţa, trebuie să treacă şi podul. Am copii care vin şi din altă parte a oraşului. Aşa că decât să punem în pericol viaţa copiilor, mai bine sistăm. I-am anunţat din timp şi nu am avut cazuri să fi venit copii la şcoală. O să recuperăm. Mai important este să avem grijă de sănătatea copiilor.”

În câteva instituţii, însă, centralele termice învechite sunt cele care au cauzat sistarea cursurilor, aşa cum am aflat de la Ion Busuioc, şeful direcţiei de învăţământ Ialoveni, raion în care s-a închis o instituţie.

„În gimnaziul Gangura, temperatura aerului nu s-a ridicat mai sus de 10 grade. La ei sistema de încălzire lucrează pe cărbuni, acesta este de proastă calitate. La aşa temperatură este imposibil de desfăşurat procesul de învăţământ. Până când nu vom avea 15 grade în sălile de clasă, nu vom porni studiile. Pe mine mă doare mai mult sănătatea copiilor decât alte lucruri.”

Din aceleaşi motive şi-a sistat activitatea şi o şcoală din raionul Leova, iar alte două din Cantemir s-au închis după ce nu s-a mai putut asigura transportul elevilor. Patru licee din Chişinău, confruntate cu temperaturi mici în sălile de clasă, au primit permisiunea de a-şi scurta orele de la 45 la 30 de minute. Ministerul educaţiei spune că toate cursurile pierdute vor fi recuperate la primăvară. Din nou Valentin Crudu:

„Recuperările se fac după grafice individuale, în martie-aprilie, deoarece avem posibilitate să recuperăm ore până pe data de 25 mai. ”

Valentin Crudu mai afirmă că următoarea comunicare privind numărul şcolilor afectate de vremea nefavorabila se va face mâine dimineaţă.
XS
SM
MD
LG