Linkuri accesibilitate

Elitele culturale ruse revin în prim planul politic


Scriitorul Dmitri Bykov
Scriitorul Dmitri Bykov

„Rușii se pornesc greu, dar odată porniți merg repede”


În aceste zile, când Rusia se pregătește pentru al treilea mare miting al opoziției, intelectualii liberali ai țării par să se trezească, scrie într-o relatare de la Moscova corespondentul Europei Libere, Tom Balmforth.

Săptămâna aceasta s-a creat Liga Alegătorilor, care vrea să se asigure că alegerile prezidențiale din 4 martie vor fi libere și corecte, iar printre fondatorii ei se numără personalități ca rockerul Iuri Șevciuc, poetul Dmitrii Bykov, autorul de romane detective Boris Akunin și actrița Tatiana Lazareva.

La sfârșitul săptămânii trecute, la 29 ianuarie, Liga a organizat o insolită paradă de mașini personalizate pentru a atrage cât mai mult sprijin pentru demonstrația mai mare plănuită pentru 4 februarie.

Într-un interviu acordat Europei Libere, Bykov i-a avertizat pe președintele Dmitrii Medvedev și pe candidatul prezidențial Vladimir Putin că este riscant să ignore starea de spirit a societății. „Rușii se pornesc greu, dar odată porniți merg repede”, a spus Bykov, spunând că deja societatea este în mișcare, iar reacția optimă a autorităților ar fi dialogul, doar că deocamdată nu se aude nici un fel de dialog.

Liga Alegătorilor, scrie corespondentul nostru la Moscova, este doar un exemplu al trezirii elitelor din Rusia în urma alegerilor parlamentare controversate de la 4 decembrie, încheiate cu victoria partidului de guvernământ al premierului Putin.

Boris Kagarlitsky în studioul Europei Libere la Tbilisi
Boris Kagarlitsky în studioul Europei Libere la Tbilisi
Sociologul Boris Kagarlitsky crede că în general elitele ruse sunt chemate să joace roluri importante în momente de cumpănă: „Așa a fost în anii 1980 sau 1960, când în Uniunea Sovietică erau mari mișcări pro-democratice. Ele au fost conduse de cele mai cunoscute și mai îndrăgite personalități publice”, a spus sociologul.

Așa s-a întâmplat – continuă Tom Balmforth – în vremea dezghețului din epoca lui Nikita Hrușciov, când romanele lui Andrei Siniavsky sau Iuli Daniel erau scoase în secret în Occident, expunând realitățile sumbre ale vieții sovietice. La fel a fost și în anii perestroikăi, când jurnaliști ca Alexandr Kabakov și reviste ca „Ogonyok” își obișnuiau cititorii cu gustul libertății.

Astăzi, veteranii opoziției, ca Grigori Yavlinski și Boris Nemtsov, sunt vizibili la demonstrații. Dar cei care au însuflețit mulțimea cu discursuri încărcate de emoție au fost scriitori ca Akunin sau ziariști ca Leonid Parfyonov. Akunin, mai ales, a intrat în prim-plan, înfuriindu-l pe Vladimir Putin. Într-un interviu recent premierul a sugerat că Akunin, al cărui nume adevărat este Grigori Chkhartishvili, s-a alăturat opoziției pentru că are opinii anti-rusești, fiind etnic georgian.

Boris Akunin prezentînd volumul Mikhail Khodorkovsky: Articole. Dialoguri. Interviuri la o lansare de carte la Moscova
Boris Akunin prezentînd volumul Mikhail Khodorkovsky: Articole. Dialoguri. Interviuri la o lansare de carte la Moscova
Akunin spune că popularitatea în creștere a elitei culturale se datorează și neîncrederii tot mai mari a societății în politicieni: „Oamenii vor să vadă printre ei figuri cunoscute”, a spus Europei Libere, Akunin, adăugând că atât personalitățile prezente la mitinguri, cât și participanții sunt mai ales profesioniști, oameni capabili, de succes și diferiți de politicieni.

Corespondentul nostru la Moscova scrie că muzicienii ruși joacă și ei un rol tot mai important în proteste. După demonstrația plănuită pentru 4 februarie, Șevciuc și alți rockeri, inclusiv Yuli Kim și Alexei Kortnev vor ține un concert în sprijinul deținuților politici.

Pe de altă parte nu se poate spune că întreaga elită culturală rusă ar fi împotriva lui Putin. Premierul are în continuare suporteri celebri, cum sunt regizorii de film Nikita Mihalkov și Stanislav Govorukhin, acesta din urmă șeful echipei de campanie a lui Putin.

Romancierul Akunin insistă însă că este datoria lui și a altor membri ai elitelor culturale să-și folosească popularitatea și talentul pentru a îmbunătăți societatea: „Indiferent care sunt profesiile noastre, ne-am dat seama că trebuie să cooperăm. Casa noastră arde și e datoria noastră să stingem focul. Apoi ne vom putea întoarce la ce făceam înainte”, a spus Akunin în interviul acordat corespondentului nostru la Moscova, Tom Balmforth.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG