Linkuri accesibilitate

In Consiliul de Securitate ONU au continuat discuțiile pe tema unei rezoluții referitoare la schimbarea regimului politic în Siria


Consiliul de Securitate ONU a discutat marți la New York planul de pace pentru Siria prezentat de Liga Arabă. Secretarul de stat american, Hillary Clinton a participat la discuții împreună cu miniștrii de externe ai Franței și Marii Britanii pentru a sprijini planul care cere președintelui Bashar al-Assad să transfere puterea.
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vitaly Churkin a repetat pe de altă parte că țara sa nu va sprijini o rezoluție care prevede schimbarea regimului în Siria.
Națiunile Unite estimează la peste 5400 numărul victimelor în Siria în cele peste 10 luni de revolte anti-regim. Diplomații occidentali speră că o rezoluție ONU va fi adoptată săptămâna aceasta.
XS
SM
MD
LG