Linkuri accesibilitate

Iurie Gotişan: „Nu mă miră faptul că deseori simplii cetăţeni sunt „scuturaţi” la aceste puncte vamale.”


Punctele vamale din zona de securitate de la Nistru sunt cel puţin la fel de contestate ca cele de control. Rolul lor, remarcă analistul economic Iurie Gotişan, ar fi să reducă din activitatea de contrabandă, fără mare succes:

Iurie Gotişan: „Aceste puncte vamale de control au fost instituite printr-o hotărâre de Guvern din septembrie 2001, care avea drept scop declararea şi efectuarea controlului vamal al mărfurilor transportate din raioanele de Est. Adică, în particular, cele care ieşeau din Transnistria sau care traversau această zonă. În plus, anume în acel an Chişinăul a retras ştampilele vamale oficiale ale Republicii Moldova de la organele care deţineau competenţe vamale din administraţia de la Tiraspol. O altă hotărâre de Guvern din august 2005 cu privire la regularizarea traficului de mărfuri şi servicii, ce constituie obiectul activităţii de comerţ exterior al Transnistriei, de asemenea vizează fortificarea şi consolidarea acestor puncte vamale.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, exact aşa cum multă lume din această zonă de securitate este nemulţumită de instalarea posturilor de pacificatori, tot aşa de mult este nemulţumită şi de faptul că sunt şi aceste puncte vamale situate chiar aici, în coasta Chişinăului.

Iurie Gotişan
: „Într-adevăr acestea sunt puncte vamale interne şi se referă la locul dislocaţiei, nu sunt la graniţa de stat, ci anume la cea administrativă. Or, o altă hotărâre de Guvern, dacă e să intrăm în speţa legislativă, care datează cu iulie 2004, indică anume o listă a localităţilor limitrofe frontierei administrative precum unele din raioanele Anenii Noi, Criuleni, Dubăsari, Ştefan Vodă. Printre altele, împuternicirea acestor puncte vamale nu este strict direcţionată controlului şi devamării mărfurilor cu provenienţă din regiunea transnistreană. Rostul acestora mai este să verifice marfa sau producţia cu origine neclară sau a cărei provenienţă nu poate fi stabilită, a persoanelor care nu sunt înregistrate ca subiecţi ai activităţii de întreprinzător şi care nu au o legătură cu sistemul bugetar sau fiscal din ţară. Dar în mare parte activitatea acestora vizează mărfurile sau producţia care vine şi traversează zona transnistreană.”

Europa Liberă: Chiar şi de la agenţii economici am auzit că în pofida faptului că ele există, contrabandă se face. Cât de eficiente sunt aceste posturi vamale?

Iurie Gotişan
: „Nu există o statistică comparativă între posturile vamale situate la frontiera de stat şi aceste puncte vamale de pe intern. Nici nu poate fi deoarece valoarea mărfurilor ce trec prin acestea este incomparabilă, adică grosul mărfurilor sau produselor tranzitând anume cele situate la frontiera de stat şi nu cea administrativă. Însă de foarte multe ori am fost martori cu toţii când s-au constatat cazuri de contrabandă cu valoare impunătoare, în particular ce veneau din zona controlată de administraţia de la Tiraspol şi care de altfel au fost depistate şi reţinute anume la aceste puncte vamale interne de control.”

Europa Liberă: Credeţi că e justificat ca aceşti angajaţi de la aceste posturi vamale să verifice nu numai agenţii economici, dar şi pe simplii cetăţeni?

Iurie Gotişan
: „Nu mă miră faptul că deseori simplii cetăţeni sunt să zicem „scuturaţi” la aceste puncte vamale, or un control riguros este realizat în baza unei analize de risc de care de cele mai dese ori se ghidează colaboratorii Serviciului vamal pentru a elimina tot felul de suspiciuni. Înţeleg perfect nemulţumirea populaţiei, care deseori este stopată şi verificată pentru că merge să-şi vândă producţia crescută pe propriile loturi agricole, însă persoanele fizice nu sunt supuse să achite taxe de import sau export şi, vrem sau nu vrem, aceasta este o normă şi cred că va fi până atunci când relaţiile dintre Tiraspol şi Chişinău vor fi în definitiv soluţionate.”

Europa Liberă: Ce s-ar putea întâmpla dacă aceste posturi vamale vor fi lichidate?

Iurie Gotişan
: „Valoarea mărfurilor de contrabandă care este depistată şi reţinută de către colaboratorii Serviciului vamal ar fi incomparabil mai mare decât cea care este depistată în prezent.”
XS
SM
MD
LG