Linkuri accesibilitate

ADEPT: randamentul Parlamentului este sub orice critică


Sala de şedinţe a Parlamentului

Sala de şedinţe a Parlamentului

Experţii sunt îngrijoraţi şi de tendinţa parlamentarilor de a neglija deciziile Curţii Constituţionale.


Anul trecut, deputaţii au ratat o treime din şedinţele Parlamentului, iar legile pe care le-au adoptat nu au promovat reforme în beneficiul oamenilor. La această concluzie au ajuns experţii Asociaţiei pentru Democraţie Participativă, după ce au monitorizat activitatea Legislativului în 2011. Detalii are Diana Răileanu:

Igor Boţan, directorul ADEPT, constată că actualul Parlament nu îşi îndeplineşte funcţia de control asupra instituţiilor pe care le are în subordine. Anul trecut, de exemplu, nu au fost audiate rapoartele Serviciului de Securitate, a Agenţiei de Reglementare în Energetică sau a celei de Protecţie a Concurenţei.

Igor Boţan

Igor Boţan

„Şi chestia asta chiar că este îngrijorătoare, adică una din funcţiile principale ale Parlamentului, nu este executată de către organul legislativ. Toate aceste lucruri se întâmplă într-un parlament care a activat deja o pătrime din termenul prevăzut de Constituţie, pentru un mandat. Dacă ne amintim ce au în programul Guvernului care se numeşte: „Libertate, democraţie, bunăstare”, vedem că randamentul este sub orice critică, din punctul nostru de vedere.”

Igor Boţan s-a arătat îngrijorat de tendinţa parlamentarilor de a neglija deciziile Curţii Constituţionale. Anul trecut, din şase hotărîri şi nouă indicaţii ale Înaltei Curţi, a fost executată doar o hotărîre şi nicio indicaţie, inclusiv cea în care se cerea reexaminarea legislaţiei privind alegerea şefului statului:

„De aici concluzia că aşa zisa criză constituţională se datorează faptului că deputaţii pur şi simplu nu-şi îndeplinesc obligaţiunile prevăzute de către Constituţie şi legislaţia Republicii Moldova. Care-i cauza? Probabil tensiunile care există între fracţiunile ce formează Alianţa de guvernământ, pe de o parte, pe de altă parte, practic, relaţii antagoniste între majoritatea parlamentară şi opoziţie. Toate aceste lucruri în societatea noastră dezbinată, fragmentată, îşi au amprenta asupra funcţionării organului legislativ. Putem doar regreta că în aşteprarea integrării europene, realităţile arată foarte-foarte modest.”

Directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă îşi argumentează constatarea prin cifre: anul trecut, fracţiunea Partidului Comuniştilor a prezentat 29 de iniţiative legislative, însă niciuna nu a fost acceptată de Parlament.

Cum au văzut alegătorii activitatea legislativului în 2011? Am căutat să aflu de la cîţiva trecători pe care i-am întâlnit pe străzile Chişinăului:

„Foarte rău, pentru că tot ce fac Ghimpu, Marian Lupu, întotdeauna comuniştii le pun beţe în roate. Nu le pasă de oameni dar de dînşii, ei luptă pentru dînşii. Să trăiească ei mai bine, dar de oameni nu-i interesează.”

„Eu consider că lucrează normal, numai una nereuşită că nu au ales preşedintele. Cearta între politicieni e întotdeauna. Uitaţi-vă în Rusia ce se face, ce vorbesc despre candidaţii în preşedinte, asta e politica, este concurenţă, aşa că asta e ceva natural.”

„Sincer, a lucrat foarte rău parlamentul. Nu este ordine în ţară şi nici nu se gîndesc la oameni, se gîndesc la propria bunăstare, iar poporul îi lăsat de izbelişte.”

„Nu mi s-a memorat nimic.”

Europa Liberă: Înseamnă că nu prea a funcţionat?

„Au funcţionat poate în folosul lor. Dacă cetăţenii văd că ei nu lucrează, nu merge treaba ar fi bine ca să îi preseze cumva, prin diferite acţiuni, cum sunt adunările. Trebuie să fie o alternativă.”

Europa Liberă: Votul este o alternativă?

„Într-un stat unde funcţionează bine democraţia, da, dar la noi încă nu.”

Au fost opinii culese la întâmplare pe străzi ale capitalei.
XS
SM
MD
LG