Aflu, citind rezumatul unui talk show, că mai mulţi analişti politici notorii au constatat că lipsa preşedintelui nu e cea mai mare problemă a Moldovei şi că e geşit să credem că toate relele provin din asta. Există cică şi multe alte probleme, mult mai grave, au opinat analiştii. Iar unul dintre ei chiar şi-a presărat cenuşă pe cap, zicînd că analiştii politici împreună cu mass-media au creat percepţia falsă conform căreia toate relele vin de la nealegerea preşedintelui.
Mărturisesc sincer că m-a amuzat copios rezumatul ăsta. Păi, constatarea asta e la îndemîna oricui. Faptul constatat tardiv de analişti e într-atît de evident, încît nici nu e nevoie de multe studii politice ca să-l sesizezi. E suficient pur şi simplu să trăieşti în condiţii precare în Republica Moldova de azi. Eu nu ştiu la ce mijloace mass-media se referea analistul, dar mărturisesc sincer că pentru mine telenovela nealegerii preşedintelui a fost mereu o problemă secundară în raport cu salariul în plic sau cu gunoiul aruncat pe stradă. Dovadă sînt intervenţiile mele zilnice la Europa Liberă. De fapt, nealegerea preşedintelui e doar o consecinţă a unui morman întreg de probleme grave, între care e şi iresponsabilitatea politicienilor autohtoni.
Fireşte, nealegerea preşedintelui generează, la rîndu-I alte inconveniente, dar acestea din urmă sînt floare la ureche în comparaţie cu bolile cronice ale Moldovei. Mă refer la declinul valorilor, la corupţie, la hoţie, la cultul banului şi al forţei. Şi, repet, nu trebui să fii analist politic ca să observi certitudinea care ţi se înfăţişează ca un ditamai munte.
Mă bucur că, în ceasul al doisprezecelea, analiştii cu pricina au sesizat evidenţa. Nu ştiu însă cît de mult îi va ajuta revelaţia asta în selecţia ulterioară a subiectelor. Fireşte, fiind analişti politici, ei nu pot să discute despre dispariţia tomberonului din curte sau despre mita în spitale. Apanajul lor sînt incursiunile în culoarele puterii şi deconstrucţia sistemului politic.
Pe de altă parte teoretizările lor nu se pot îndepărata prea tare de viaţa de zi cu zi a omului simplu pentru că s-ar transforma în nişte fantezii sterile. Dacă ar fi ţinut cont de chestia asta elementară, nu ar fi făcut armăsar din nealegerea preşedintelui.
