Linkuri accesibilitate

Sper că dl Şevciuc va accelera procesul de democratizare a regiunii transnistrene


Ilie Cazac în studioul de la Chișinău al Europei Libere

Ilie Cazac în studioul de la Chișinău al Europei Libere

Jurnal săptămînal al lui Ilie Cazac.


Luni

De dimineata, am mers la gara feroviara si l-am intalnit pe fratele meu Oleg, care venea de la Tighina. L-am intrebat cum a trecut vama. Mi-a spus, ca fara mari probleme. Dar a vazut cum militienii au mai inchis niste oameni in plina noapte.

Apoi am mers la facultate si am sustinut un examen. Nu am avut mari emotii. Seara fac ore de engleza.

Incerc sa-mi revin. După dupa zile de depresie, ma simt putin mai bine. Am fost demoralizat din cauza articolului din ziarul Adevarul, unde au scris ca Igor Smirnov are cazier curat în Moldova. Fostul lider separatist, neschimbat de 20 de ani, este curat ca lacrima şi se poate bucura de o bătrânețe liniştită. Cata nedreptate. Pacat.

Marți

De dimineață am inceput sa scriu o explicație pentru CEDO. Am descris ceea ce s-a intamplat cu mine timp de 20 de luni in detenția transnistreana. Am expediat suferintele mele organizatiilor, care m-au sustinut, Promo-lex si Memoria.

Spre seara, am aflat, ca in raioanele de est, MGB-ul este redenumit in KGB. Intrezarisem o paralela istorica cu evenimentele de la mijlocul secolului trecut. In ziua de 24 ianuarie 2012, se intampla cam acelasi lucru ca si cum s-a intamplat pe 13 martie 1954, cunoscând că la aceasta data în Uniunea Sovietică, securitatea statului se reorganiza în formula KGB. Sper ca domnul Sevciuc va accelera procesul de democratizare a regiunii transnistrene si nu va mai fi nevoie sa asteptam vreo 40 de ani.

Miercuri

De dimineata am felicitat pe toate Tatianele pe care le cunosc. Apoi am mers prin magazine. Am hotarat sa-mi cumpar un printer. Avem nevoie de el, eu pentru facultate si fratele pentru liceu.

Spre amiaza am facut putina reparatie in apartament. Si asta ca sa nu chem mesteri, care cer sume exagerate.

Apoi am intrat pe pagina mea de facebook si am aflat ca premierul Vlad Filat se va intalni cu liderul separatist Evghenii Sevciuc. Cred ca e o idee buna si sa speram ca acesta intrevedere va fi doar in binele oamenilor.

Seara iarasi cursuri de engleza.

Intre timp, am mai aflat, pozitia autoritatilor separatiste din stanga Nistrului despre explozia ce a avut loc in blocul unde locuieste si fostul sef al securitatii Antiufeev. Cred ca e doar un show regizat chiar de fostul sef al asa numitului MGB.

Joi

Am ramas singur acasa. Mama a plecat la Tighina, iar fratele s-a dus la o zi de nastere. Invat temele la engleza.

Spre amiaza trebuia sa merg la facultate… am iesit afara, si am simtit ca vremea s-a racit brusc. Am fost nevoit sa ma intorc acasa si sa ma imbrac mai bine.

Dupa facultate am mers sa semnez un contract cu Moldtelecom.

Revenit acasa, am inceput sa citesc pe internet ce se mai intampla in tara. Agentia Novyi Reghion a scris ca reprezentantii Bancii Centrale rusesti, colaboratorii Serviciului vamal si comitetul de investigatii de la Moscova vor vizita regiunea separatista din stanga Nistrului. Sper ca aceasta vizita va fi de folos. Iar in viitor, autoritatile Federatiei Ruse vor porni dosare penale fata de cetatenii sai care au condus Transnistria si care au furat banii poporului rus. Ma surprinde faptul ca rusii pornesc dosare impotriva celor care au comis crime la noi in tara, iar organele de la Chisinau evita s-o faca.

Vineri

Am sustinut ultimul examen din sesiunea actuala. Pentru ca am luat o nota buna, mi-am invitat un coleg la o bere.

Una calda, alta rece. Ma suna mama de la Tighina si ma anunta ca a fost telefonata de un militian transnistrean care i-ar fi spus ca daca nu ma voi prezenta la ei, vor avea probleme parintii. Militianul i-a mai spus mamei ca asa infractori ca mine trebuie sa fie permanent sub supraveghere. I-a mai spus ca eu nu as fi avut dreptul sa parasesc asa-zisa Transnistrie.

Ma intreb de ce oare militienii de acolo fac acest lucru tocmai cand s-a terminat intrevederea premierului Vlad Filat cu liderul de la Tiraspol Evgheni Sevciuc? E o situatie identica cu ceea ce s-a intamplat la 9 februarie 2011 cand am fost condamnat la 14 ani de puscarie. Atunci presedintele in Exercitiu al OSCE pleca din Tiraspol dupa o intrevedere cu Smirnov. Daca sunt coincidente, de ce se repeta prea des?

*
Nascut la 22 octombrie 1985 in satul Cimiseni,raionul Criuleni. A facut studii la ULIM. Fost contabil la Banca de Economii din Transnistria, filiala Slobozia. Fost specialist principal la Inspectoratul Fiscal Bender. Din 10 martie 2010 - 31 octombrie 2011 a ispasit pedeapsa in inchisoarea de la Tiraspol. A fost gratiat de Smirnov dupa 20 de luni de detentie sub acuzatia de spionaj in favoarea Moldovei. Actualmente, masterand la Facultatea de Știinte Economice, ULIM.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG