Linkuri accesibilitate

Liderul mişcării liberale Iabloko Grigori Iavlinski nu poate participa la alegerile prezidențiale din Rusia


Grigori Iavlinsky deschizând una din cutiile cu semnăturile de susținere

Grigori Iavlinsky deschizând una din cutiile cu semnăturile de susținere

Iavlinski: „Decizia e strict politică.”


Autorităţile electorale centrale din Rusia au anunţat că lista semnăturilor adunate în sprijinul lui Gigori Iavlinski ar avea multe neclarități şi că ar avea semnături xeroxate sau chiar plastografiate.

Anunţul nu a reprezentat o surpriză pentru liderul liberal. El spusese de săptămîna trecută ca o astfel de decizie este de aşteptat în actualele conditii electorale din Rusia, şi după ce premierul Vladimir Putin a anunțat că e decis să redevină preşedintele Federaţiei Ruse: „Decizia e strict politică, şi nu are nimic cu semnăturile sau cu corectitudinea lor.”

Pentru a putea participa la alegerile pentru preşedinţia Rusiei, un candidat e obligat să prezinte două milioane de semnături de susținere valabile.

Problema liberalilor de la Iabloko nu e atât că Grigori Iavlinski nu se poate prezenta la alegeri, cât aceea că, fără un candidat, Iabloko nu poate să trimită observatori la scrutinul din 4 decembrie. La fel ca la alegerile parlamentare din decembrie, rolul observatorilor interni este extrem de important pentru a putea descoperi eventualele fraude.

Aşadar, în lipsa liberalului Iavlinski, contracandidaţii premierului fost preşedinte Vladimir Putin sunt: liderul comuniştilor Ghenadi Ziuganov, Serghei Mironov de la „Rusia cea dreaptă”, Vladimir Jirinovski de la Partidul Liberal-Democratic şi miliardarul independent Mihail Prohorov. Acesta din urmă este şi singura figură „proaspătă” în viaţa politică ruseasca. Trebuie să precizăm şi că pînă acum miliardarul ce se doreşte preşedinte nu l-a criticat pe premierul Putin. Liberalul Iavlinski este un cunoscut critic al politicii lui Vladimir Putin.

Prohorov şi Ziuganov au criticat interdicția de a candida impusă lui Iavlinski, iar Prohorov a propus chiar să se renunţe la obligarea candidaţilor de a prezenta două milioane de de semnături pentru a-şi valida candidatura.

Analiştii politici ruşi şi străini preconizează o victorie uşoară a lui Vladimir Putin la alegerile din 4 martie, chiar dacă e va fi probabil obținută cu un scor mai mic decît se aşteaptă Putin.
XS
SM
MD
LG