Linkuri accesibilitate

Libertatea presei între reglementare şi „berlusconizare”, pe glob şi în Moldova


Libertatea presei în lume, studiu „Reporteri fără frontiere", ediția 2012

Libertatea presei în lume, studiu „Reporteri fără frontiere", ediția 2012

Cum e legiferată (sau nu) funcționarea presei.



Unele țări, chiar în Uniunea Europeană, nu au nicio legislație care sa reglementeze felul in care functioneaza presa si modul in care se exercita proprietatea asupra mass-media. In Irlanda de pilda nu se practica niciun fel de ingradire pentru a impiedica aparitia fenomenului de „berlusconizare“, cum a fost numita acumularea de ziare, televiziuni si radiouri in mainile aceleiasi persoane, sau trust de media. In altele, in majoritatea tarilor de altfel, legislatia este mai stricta. Astfel, in Bulgaria incepind din vara lui 2010, ziarele si revistele sint obligate sa declare ministerului culturii identitatea proprietarilor reali.

În Franța, o persoană individuală nu poate deține mai mult de 49% dintr-un canal de televiziune. Daca o persoana detine actiuni in doua televiziuni, atunci dintr-a doua nu poate detine mai mult de 15%, iar daca e vorba de 3, atunci in a treia se scade la 5%. In privinta ziarelor, o companie franceza nu are voie sa cumpere un al doilea ziar daca in felul acesta totalul vinzarilor cotidiene ale celor doua ar creste cu 30%. La asta se adauga o serie intreaga de alte limitari. De exemplu, nimeni nu poate detine in acelasi timp ziare, televiziuni şi radiouri, ci doar combinații de două din acestea.

Chiar şi în Albania, țară comparabilă cu Moldova din toate punctele de vedere, ca suprafață, populație, istorie recenta, s.a.m.d, o lege introdusa inca din anii `90 interzice unei persoane private sa posede un radio sau o televiziune daca aceasta poate atinge mai mult de 200.000 de ascultatori sau spectatori. O persoana privata in Albania nu poate obtine asadar o licenta la scara nationala. Nicio companie albaneza, in oricare din sectoarele media, nu poate detine mai mult de 40% din piață.

În mod surprinzâtor, aşadar, se poate spune ca legislația albaneza protejeaza mult mai mult cetatenii de monopolizarea informatiei decit legislatia din Italia, unde fostul premier Berlusconi poseda principalele companii de televiziune private, o serie intreaga de ziare, iar prin pozitia sa politica a influentat ani de-a rindul si radioteleviziunea publică RAI. Conflictul de interese nu pare a fi o preocupare a telespectatorilor italieni.

---------------------------

Deşi s-a salvat de presiunea autorităţilor şi a devenit în ultimii ani mult mai liberă, aşa cum este surprinsă în clasamentele internaţionale, presa din Republica Moldova este pusă acum sub un alt pericol, cel al folosirii de către patroni pentru a-şi mări mai ales influenţa politică, dar şi cea economică. Iată, de exemplu, ce crede despre această ameninţare Sergiu Ostaf, directorul unui ONG apărătoare a drepturilor omului:

„Pe fundalul îmbunătăţirii situaţiei la televiziunea naţională, din 2010 încoace observăm că unele grupuri oligarhice, economice şi politice monopolizează spaţiul mediatic. Nu trebuie să ne ascundem să vorbim cine controlează Publica, cine controlează Jurnal TV, PRIME sau TV7. Se produce o monopolizarea şi asta poate produce probleme mari pe viitor.”

Am întrebat-o şi pe Nadin Gogu dacă sunt îngrijorate organizaţii precum este Centrului de Jurnalism Independent pe care îl conduce de extinderea acestui fenomen:

„Suntem îngrijoraţi pentru că observăm în special în ultimul an că anumite media sunt concentrate în anumite concerne şi problema este că au aceiaşi politică editorială, promovează aceleaşi interese şi interesele sunt nu ale publicului, din păcate. Vor fi interese de partid sau interese personale. Şi avem deja asemenea situaţii, am văzut în campanii electorale că presa serveşte intereselor unui sau altui partid. ”

Pentru ca monopolizarea să fie posibilă, este nevoie de două condiţii mai importante: posibilitatea, pentru o singură persoană, de a deţine mai multe media, precum şi posibilitatea ca numele acestei persoane să rămână necunoscut. În Republica Moldova, ambele sunt la îndemână. Chiar dacă se crede că unul dintre deputaţii moldoveni deţine în prezent trei posturi TV şi două de radio, altul - un post tv şi trei de radio şi şirul poate continua în presa scrisă sau de pe Internet, numele acestor patroni pot fi pronunţate doar în discuţii private. Asta pentru că legislaţia se mişcă prea lent ca să reuşească să-i deconspire pe cei ce stau în spatele off-shor -urilor ce figurează în actele de la CCA ca deţinătoare ale acestor instituţii. Plus că în loc să se gândească cum să protejeze cetăţeanul de monopolizarea informaţiei, deputaţii, dimpotrivă, au relaxat acum un an şi jumătate, în mod surprinzător pentru organizaţiile de media, restricţiile din codul audiovizual. Astfel, orice entitate juridică sau fizică poate deţine acum 5 frecvenţe TV sau radio în acelaşi timp.

Expertul media Vlad Ţurcanu crede că singurul lucru care ne rămâne în aceste condiţii ar fi să mizăm pe discernământul consumatorului de informaţie, care, însă, aşa cum se ştie, În Republica Moldova lasă încă mult de dorit:

„Cu privire la televiziunile din Republica Moldova aş folosi termenul de „mişare” politică. Sigur că diferă modul în care se relatează despre evenimentele politice de la o televiziune la alta. Unii nuanţează lucrurile, alţii însă merg până a susţine pe faţă un partid sau altul. Din punctul meu de vedere această etapă poate fi depăşită în Republica Moldova dacă va exista, şi există în parte o reacţie din partea telespectatorilor, în sensul că după ce o televiziune se colorează în culoarea unui partid politic, există riscul ca televiziunea respectivă să-şi piardă telespectatorii care nu agreează astfel de comunicare jurnalistică. Eu cred că există o parte din telespectatori care pot să discearnă şi să înţeleagă ce se întâmplă în spaţiul public şi politic chiar dacă urmăreşte ştiri care nu sunt fidele realităţii,” crede Vlad Ţurcanu.
XS
SM
MD
LG