Linkuri accesibilitate

Consilierul comunist Petr Donțov a renunțat la boicotarea ședințelor Consiliului Municipal Chișinău


Un consilier comunist a renunțat astăzi la boicotarea ședințelor Consiliului Municipal Chișinău, votând împreună cu alianța primarului liberal Dorin Chirtoacă zeci de decizii care trenau de luni de zile. Comunistul Petr Donțov a luat parte la ședința Consiliului spunând că, deși nu părăsește fracțiunea PCRM, va participa la luarea deciziilor și va susține proiectele de care Chișinăul are nevoie.
Printre cele aprobate astăzi să numără împrumutul de 26 de milioane de euro acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru refacerea a 6 străzi și proiectul de asamblare a troleibuzelor la Chișinău.
Alianța democrat-liberală a primarului Chirtoacă dispune de 25 de voturi în Consiliul Municipal, cu unul mai puțin decât fracțiunea majoritară a comuniștilor. Activitatea Consiliului ales primăvara trecută a fost paralizată până acum de neînțelegerile dintre partidele rivale.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG