Linkuri accesibilitate

Ion Hadîrcă: „Nimeni încă nu a renunţat la necesitatea desfăşurării unui referendum.”


Ion Hadârcă
Ion Hadârcă

Liderul fracţiunii parlamentare liberale, Ion Hadârcă, de vorbă cu Valentina Ursu.


Europa Liberă: „D-le Hadîrcă, ar putea Alianţa pentru Integrare Europeană ridica problema renunţării la organizarea acestui plebiscit?”

Ion Hadîrcă
: „S-a luat decizia aceasta în situaţia cînd Curtea Constituţională a reîntors la varianta zero desfăşurarea alegerilor preşedintelui şi s-a văzut că toate acestea sînt cauzate de un impas constituţional provocat de modificările constituţionale neoperante încă din anul 2000. Deci toate acestea au dus la necesitatea desfăşurării unui referendum în problema modificării articolului cu pricina. Declaraţia liderilor Alianţei rămîne în vigoare, iar faptul că încă nu a fost luată o decizie definitivă este firesc pentru că decizia ca atare aparţine Parlamentului. Declaraţia de intenţie e declaraţie de intenţie, iar decizia Parlamentului este cea care va pune la start, ca să zic aşa, forţele respective şi baza juridică. Deocamdată, atîta vreme cît nu este nici definitiv elaborat proiectul şi nu există decizia Curţii Constituţionale, poţi să faci orice interpretări în jurul acestei idei, dar nimeni încă nu a renunţat la necesitatea desfăşurării unui referendum şi la necesitatea înlăturării impedimentelor constituţionale pentru a alege preşedintele, că ăsta este scopul final”.

Europa Liberă: „Partidul Liberal crede că mai există şansa de a fi ales preşedintele pînă la convocarea unui eventual plebiscit?”

Ion Hadîrcă
: „E greu de dat aici un răspuns categoric. S-au făcut mai multe tentative şi aţi văzut, în primul rînd, nedorinţa opoziţiei de a participa la scrutin. Modul ultimativ în care tratează ei negocierile, care numaidecît ar trebuie să ducă la un rezultat favorabil numai lor şi nu altora, ceea ce arată că ei împing într-un fel Parlamentul spre alegeri anticipate şi visează aceste alegeri anticipate, ne face să credem că în condiţiile actuale, cît nu există acest dialog, este problematică alegerea preşedintelui în parlament pînă la anunţarea plebiscitului. Dacă acest grup de disidenţi, care a plecat de la opoziţie, va fi mai conciliant, atunci s-ar putea întîmpla să se creeze premise şi pentru varianta de care aţi vorbit”.

Europa Liberă: „Am aflat că un grup de experţi au mers la premierul Vlad Filat, liderul PLDM, partid care deţine preşedinţia acum prin rotaţie în cadrul AIE, şi de la ei am aflat că premierul a spus că ar putea să ridice această problemă de a renunţa la organizarea referendumului...”

Ion Hadîrcă
: „Dacă dumnealui are asul din mînecă, atunci noi trebuie să ştim de lucrul acesta. Dar atîta vreme cît nu cunoaştem, rămîne în vigoare ideea veche. Oficial nimeni nu a pus la îndoială şi nu a renunţat la ideea desfăşurării referendumului”.

Europa Liberă: „Aceşti 62 de deputaţi, care sînt necomunişti, ar putea alege şeful statului?”

Ion Hadîrcă
: „Teoretic da. Dar atîta vreme cît nu există totuşi o colaborare între toate aceste grupuri noi nu putem vorbi despre asta. Iar să ne lansăm numai în divagaţii teoretice, în speculaţii... eu cred că am epuizat timpul pentru aceasta”.

Europa Liberă: „Dacă eventual se înaintează alte candidaturi pentru funcţia supremă în stat, şi nu mai rămîne candidatura d-lui Lupu, atunci acordul de constituire a Alianţei trebuie desfăcut sau modificat?”

Ion Hadîrcă
: „Da, tocmai această întrebare vizează deja condiţiile în care a fost alcătuit acest acord şi cred că procedura trebuie să fie demarată simultan. Dacă există o asemenea alternativă, dacă ea întruneşte cele 62 de voturi şi dacă asta ar duce la o anumită rocadă în interiorul Alianţei, în condiţiile stipulate în acord, atunci ... Repet, teoretic e posibil, dar astea sînt pure speculaţii”.

Europa Liberă: „PL ar putea vota o altă candidatură decît cea a domnului Lupu?”

Ion Hadîrcă
: „Cred că este devreme să discutăm lucrul acesta atîta vreme cît nici nu au demarat discuţii în direcţia de care vorbiţi. ”

Europa Liberă: „Joi Consiliul Alianţei ar putea să se convoace în şedinţă?”

Ion Hadîrcă
: „Noi ne putem convoca în orice moment, şi domnul Lupu a anunţat lucrul ăsta, pînă la finele săptămînii sau la începutul săptămînii viitoare. Toate componentele vor discuta o variantă definitivă”.

Europa Liberă: „D-le Hadîrcă, societatea, strada poate să influenţeze o schimbare de poziţie?”

Ion Hadîrcă
: „Strada, cea care s-a manifestat atît de coloristic duminica trecută, visează alegeri anticipate. Această stradă e manipulată din umbră de Mark Tkaciuk şi e cam ridicol să visezi că foştii alpinişti pe arborii Chişinăului, la vîrsta pe care o au acuma, ar mai putea să se dedice acestor exerciţii cam dezonorante pentru vîrsta lor”.

Europa Liberă: „Mai insistaţi să purtaţi un dialog cu opoziţia comunistă?”

Ion Hadîrcă
: „În politică dialogul nu trebuie niciodată respins dacă el e ghidat de intenţii bune. Comuniştii, din mesajele pe care le lansează în stradă, demonstrează că nu sînt capabili de un dialog constructiv”.
XS
SM
MD
LG